Sibiul sub amenințarea furtunilor până marți seara

0 263

De marți la amiază până seara, 17 județe, printre care și Sibiul, sunt sub cod galben de furtuni. Vor fi ploi torențiale însoțite de descărcări electrice. 

Județele vizate de codul galben sunt Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj.

Potrivit meteorologilor, marți de la ora 13 până la ora 22.00 în zonele montane, în Maramureș și local în Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar și în restul teritoriului.

Este în vigoare și o informare meteo pentru zilele de marți, miercuri și joi, când, potrivit meteorologilor, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade în toate zonele de câmpie și podiș, iar îndeosebi în Oltenia și Muntenia se vor atinge valori de 35…37 de grade.

În cursul zilelor de miercuri (28 august) și joi (29 august), manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere la deal și la munte.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.