Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO FOTO Trif a vorbit ca Răducioiu când s-a întors în România – ”Aici, la dumneavoastră, în Sibiu…”

441

Sibianul Bogdan Trif, lider al PSD Sibiu şi ministru al Turismului s-a aflat miercuri la Sibiu şi în staţiunea Păltiniş. În timpul conferinţei de presă de la Consiliul Judeţean, Bogdan Trif, a vorbit ca şi cum nu ar fi sibian, asemenea fotbalistului Florin Răducioiu, care după ce a jucat în străinătate şi a revenit acasă, în România, a spus că a uitat limba română.

Sibianul Bogdan Trif către alţi sibieni: „La dumneavoastră, aici, în Sibiu”

Sibianul Bogdan Trif a trezit nedumerirea conducerii Consiliului Judeţean Sibiu, când, miercuri, în timpul conferinţei de presă, s-a exprimat ca şi cum ar fi ajuns de la Bucureşti într-un oraş din ţară, nu în oraşul natal, unde şi locuieşte în prezent. „Ieri am fost la Borsec, aşa ca o scurtă paranteză, unde am inspectat lucrările la o pârtie de sanie de vară. Ştiu că inclusiv la dumneavoastră, aici, în Sibiu, unii erau sceptici şi spuneau da, sunt proiecte făcute doar pe hârtie”, a spus ministrul sibian din Guvernul Dăncilă.

Trif face apel la primari să se înţeleagă şi să se unească spre binele Păltinişului

În calitate de ministru al Turismului, Bogdan Trif, a făcut apel la primarii localităţilor care pot decide soarta staţiunii Păltiniş, să comunice mai bine şi să se unească în proiecte comune, spre binele staţiunii şi al turiştilor. Ministrul Trif a anunţat miercuri, că ministerul pe care îl conduce va investi bani pentru ca în Păltiniş, peste doi ani să existe o bază modernă Salvamont. „După ce săptămâna trecută am semnat un contract de finanțare la Ocna Sibiului pentru extinderea și modernizarea Parcului Balnear și Parcului Gării din localitate, astăzi am revenit la Sibiu pentru încă un contract de modernizare a infrastructurii turistice. Vorbim, de data aceasta, de construirea unui punct salvamont aici în stațiunea Păltiniș. Știu că acest proiect era în plan la Consiliul Județean Sibiu încă din 2004 însă nu stiu din ce motive nu s-a concretizat. Mă bucur că în calitate de ministru al Turismului am reușit să pun umărul pentru deblocarea acestui proiect și să finanțez construcția bazei Salvamont din Păltiniș”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, Președintele PSD Sibiu. Potrivit lui Trif, „Păltinişul funcţionează foarte bine iarna”. Vara, turiştii se pot plimba doar prin Păltiniş şi cam atât. 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...