Amenzi de 6.000 de lei pentru hoții de lemne din Cristian, Orlat și Gura Râului

0 920

Mai mulți hoți de lemne au fost depistați prin Scutul Pădurii la Cristian, Orlat și Gura Râului. Unul dintre aceștia se afla la volanul unei mașini fără ITP și asigurare și nu avea nici permis.

„La data de 29 august 2019, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat ample acțiuni pe raza localităților Cristian, Orlat și Gura Râului, în cadrul Planului comun de acțiune “Scutul pădurii”, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale de tăiere, transport și valorificare a materialului lemnos”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cadrul acțiunilor specifice desfășurate, polițiștii au constatat și aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoarea de 6.000 de lei.

Hoț de lemne fără permis 
Totodată, polițiștii au constatat că unul dintre conducătorii auto opriți pentru verificări nu deținea permis de conducere, autovehiculul condus nu avea ITP valabil și încheiată poliță de asigurare obligatorie RCA. Conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Jina, este cercetat penal pentru infracțiuni la regimul rutier.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.