fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Cocoloș ca la stână, duminică, în Muzeul din Dumbrava

520

Muzeul ASTRA organizează duminică, 8 septembrie 2019, între orele 11.00 – 17.00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona păstorit, despre atelierul gastronomic Cocoloș, caș și smântână / Toate bune ca la stână. Mai mulți oieri din Mărginimea Sibiului (Rășinari) va pregăti aici preparate din lapte de oaie – unt, jintiță, caș și cocoloș – după procedeele tradiționale folosite la stână.

,,8 septembrie este Sântămăria Mică sau Precista Mică și marchează începutul toamnei, natura își schimbă înfățișarea iar oamenii vestimentația: A trecut Sântămăria / Să lepădăm pălăria.


De la jumătatea lunii septembrie ciobanii coboară cu oile de la munte îndreptându-se spre câmpie unde vor ierna. Acum se apropie vremea răvășitului oilor, sfârșitul contractului dintre ciobani și proprietarii animalelor. Înainte ca fiecare sătean să-și ia oile și brânza cuvenită pentru perioada în care ovinele au fost date la pășune are loc o ultimă petrecere, sus la munte, unde preparatele care se consumă sunt cele specifice la stână.”, a declarat Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA.

În cadrul atelierului gastronomic, ciobanii vor folosi instrumentarul tradițional de la stână, cu elemente specifice cum sunt următoarele: crintă, bădău, formă de caș, ceaun, linguri de lemn, cârpătoare, cuțite. În pauzele de la gătit, atmosfera va fi animată cu cântecele din fluier ale ciobanilor.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...