Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO Baschet, arte marțiale și judo – Sportul revine la Sala Transilvania

276

După o pauză de vară, evenimentele sportive revin în forță la Sala Transilvania! Luna septembrie se anunță una extrem de spectaculoasă pentru iubitorii sportului, care vor putea participa la tre evenimente de amploare în cea mai mare sală din Sibiu: judo, arte marțiale și baschet.

Primul eveniment sportiv care invită spectatorii la sală este cea de-a XXV-a ediție a Turneului Internațional de Judo „Cupa Temerarul”. Competița va avea loc în perioada 13-15 septembrie, fiind inclusă în calendarul Federației Române de Judo. Evenimentul se adresează sportivilor de performanță, cadeți (2000-2001-2002), juniori și seniori (1999 și mai mari), la ediția din acest urmând să participe aproximativ 150 de sportivi de la cluburi din țară și din străinătate.

„În acest an aniversar, având în vedere că organizăm ediția cu numărul XXV, și-au anunțat participarea cluburi din Austria, Bulgaria, Italia, Croația, Republica Moldova, Serbia, Slovenia, Slovacia, Ungaria și România”, a declarat Ionel Chioveanu, antrenor al Clubului Sportiv Temerarul și organizator al evenimentului. Competiția se va desfășura sâmbătă, 14 septembrie, între orele 9:30 – 18:00 și duminică, 15 septembrie, între orele 9:00 – 12:00. Intrarea publicului la eveniment este liberă.

Lupte spectaculoase la Sibiu!

Cel de-al doilea concurs care va asigura un spectacol pe cinste la Sala Transilvania este „Romania Xtreme Fighting 35”, eveniment care va avea loc pe 23 septembrie, începând cu ora 19. Ajunsă la ediția cu numărul 35, competiția de arte marțiale mixte și kickboxing este organizată de Clubul Kudokai, prin managerul Adrian Mihai și promotorul RXF Sebastian Vieru. Evenimentul va aduna la Sibiu sportivi din 5 țări, iar organizatorii se așteaptă ca sala să fie plină de iubitori ai artelor marțiale. „Ca întotdeauna, ne așteptăm ca sala să fie plină de spectatori iubitori ai acestui sport, din țară și din străinătate, iar competiția să ofere același nivel de spectaculozitate ca celelalte ediții RXF”, a declarat Adrian Mihai, președintele Kudokai Sibiu.

În cadrul celei mai mari competiții de arte marțiale organizată anul acesta la Sibiu se vor desfășura 12 meciuri profesioniste, dintre care 3 cu sportivi sibieni. De la Kudokai Sibiu vor lupta Daniel Dobrin pe regulament kickboxing la categoria 75 kg și Robert Gontineac pe regulament MMA la categoria 77kg. Vor mai lupta de la Super Pro Sibiu Ionuț Munteanu la MMA și Andrei Vasinca la Kickboxing.

Memorialul „Tordai”, la o nouă ediție

Septembrie va aduce și tradiționalul turneu amical de baschet organizat de BC CSU Sibiu. Memorialul „Elemer Tordai” se va desfășura în acest an între 25-26 septembrie, iar alături de echipa organizatoare la eveniment vor fi prezente CSO Voluntari și SCM Timișoara, urmând să fie anunțată în perioada imediat următoare și a 4-a formație participantă.

Luna se încheie cu un alt eveniment de talie internațională, fiind vorba de cea de-a doua ediție a competiției de karate kyokushin „Romanian International Cup”. Concursul este organizat de Clubul Sportiv Rokan Sibiu și Federația Română de Karate Kyokushin – IKO 2 și va avea loc pe 28 septembrie, la Sala Transilvania. Competiția se adresează sportivilor cu vârste cuprinse între 10 și 60 de ani, care vor lupta la probele de kumite și kata, feminin și masculin, aproximativ 400 de participanți din peste 12 țări fiind așteptați la Sibiu. „La ediția din acest an vor participa campioni europeni, președintele Federației Europene de Karate Kyokushin și alți președinți din țări europene, antrenori și arbitri de înaltă calificare. Competiția este deschisă tuturor organizațiilor de karate kyoukushin și karate full contact”, a declarat Dan Tiuca, președintele CS Rokan Sibiu. Din Sibiu sunt așteptați să participe la competiție aproximativ 50 de sportivi, antrenori și arbitri.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...