FOTO – Sală nouă pentru nunți la Jina – Costă peste 1,5 milioane lei și va avea trei lifturi

0 5.444

Primăria din Jina are planuri mari pentru cei care se vor căsători anul viitor. Pentru că acolo nunțile au atâția invitați cam ca la un meci de fotbal din liga a doua, actuala sală este neîncăpătoare. Așa că Primăria a găsit disponibili în buget aproape 1,5 milioane de lei, bani numai buni de investit în renovarea totală a actualei clădiri.

Actuala clădire în care se fac nunțile din Jina nu mai corespunde cerințelor. Este mică, cu o capacitate de 466 de locuri, iar bucătăria subdotată pentru nunțile mari. așa că primarul a decis că așa nu se mai poate și a dus în Consiliul Local o propunere de renovare capitală. ”Am decis împreună cu consiliul local să investim banii aceștia. Modernizăm clădirea cu totul. Sala va avea o capacitate de 700 de locuri, pentru că aici așa sunt nunțile, mari, iar până acum oamenii se înghesuiau. Bucătăria o mutăm la demisol, așa că va fi pe toată suprafața clădirii. Dotările sunt cele mai scumpe, bucătăria va avea tot ce trebuie, la standarde”, spune primarul din Jina, Gheorghe Beschiu.

69801612 755512371534352 7944014713757630464 n

Trei lifturi vor face legătura între demisol, sala de nunți ș mansarda care acum este nefolosită, dar va fi și ea amenajată. La parter vor fi dărâmați câțiva pereți, astfel sala de petreceri va fi considerabil mai mare. Și aici va fi înlocuită pardoseala, refăcute grupurile sanitare și absolut totul modernizat. Mirii vor avea un podium pe care vor sta alături de nași, iar ringul de dans a fi prevăzut cu gresie antiderapantă.

69734721 935262480193134 1350562533630541824 n

Toate aceste lucrări sunt făcute pentru cele aproximativ 20 de nunți care au loc într-un an, în Jina. ”În principal am vizat mărirea și dotarea bucătăriei. Așa vom putea lua toate avizele necesare, inclusiv pe cele de la ISU. Dar, aici avem în plan să găzduim și spectacolele mai mari care nu au loc în căminul cultural, și botezuri sau petreceri. Taxa de închiriere o vom stabili când lucrările vor fi gata, sperăm în vara anului viitor”, spune primarul din Jina.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.