Muncitorul căzut de pe bloc a murit la spital – ITM Sibiu a deschis o anchetă

0 16.578

Muncitorul care luni după amiaza a căzut de la mai bine de 10 metri înălțime în timp ce lucra la construcția unui bloc, a murit la spital. Din cauza multiplelor traumatisme medicii nu l-au mai putut salva.

VEZI AICI DETALIILE INCIDENTULUI

Bărbatul de aproximativ 46 de ani a ajuns la spital în jurul orei 16:30. Medicii au încercat să îi salveze viața, dar nu s-a mai putut. ”I s-au făcut foarte multe manevre și proceduri, dar din păcate, în urma unui stop cardio respirator neresuscitabil pacientul a decedat câteva ore mai târziu. Era politraumatizat prin cădere de la înălțime”, a declarat Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al spitalului Județean Sibiu.

Inspectoratul Teritorial de Muncă sibiu a început de ieri ancheta în acest caz. ”ITM Sibiu a fost înștiințat luni cu privire la un eveniment, o cădere de la înălțime a unui muncitor e aproximativ 46 de ani, petrecut în Sibiu, zona Libra. Insppectorii de muncă s-au deplasat în teren pentru o prima evaluare și au sistat activitatea la locul de muncă respectiv. Având în vedere că muncitorul a decedat ITM va cerceta acest eveniment în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs și pentru stabilirea vinovaților”, a declarat Ana Gancea, purtător de cuvânt ITM Sibiu.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.