Ora de Sibiu
Știri in direct

Se răcește vremea în toată țara – Aerul polar scade temperaturile

779

De marți vremea se răcește în nordul țării. Aerul polar care scade temperaturile va cuprinde de miercuri toată țara, iar joi sunt așteptate temperaturi negative și brumă.

„O masă de aer de origine polară va aborda spațiul geografic al țării noastre, începând de marți. Marți, vremea se răcește în jumătatea de Nord a țării, unde valorile termice diurne se vor situa ușor sub cele normale ale acestei perioade, iar în jumătatea sudică va fi mult mai cald decât în mod obișnuit. Astfel, valorile termice vor fi de la 17 – 18 grade în Maramureș, Nordul Moldovei și al Transilvaniei, până 32 -33 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei. Pe lângă răcirea din jumătatea de Nord, acolo va și ploua, marți”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Constanța Vâlciu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

De miercuri se răcește și în jumătatea de Sud și se ajunge la temperaturi de 26 de grade, de la 32, iar pe partea de Nord vor fi 16 grade Celsius, în scădere de la 18 grade.

Miercuri spre joi, cu precădere joi dimineața, în depresiunile intramontane vor fi temperaturi sub zero grade și brumă.

„De vineri, vremea intră într-o ușoară ameliorare, cu dimineți răcoroase, dar zilele vor fi plăcute”, mai spune meteorologul.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...