Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Crucea Roşie ajută copiii din 16 şcoli sibiene să aibă apă caldă

145

Crucea Roşie Sibiu va dota 15 şcoli şi un liceu din judeţul Sibiu, cu câte un boiler electric, primit ca donaţie de la compania Ariston, a anunţat joi, directorul filialei judeţene de la Crucea Roşie, Raluca Morar.

Apă caldă pentru elevii sibieni

Un număr de 16 unităţi şcolare din judeţul Sibiu vor primi începând de vineri, câte un boiler electric Ariston. Boilerele au ajuns joi la Sibiu. „Pentru judeţul Sibiu avem o cantitate de 16 bucăţi, boilere electrice, de 50 de litri. Scopul lor este de a oferi copiilor accesul la apă caldă. Fiecare boiler electric costă 300 de lei”, a declarat din partea companiei, Andra Teodorescu. Crucea Roşie a decis să ajute şcolile mai sărace sau cu posibilităţi mai mici ca să ofere elevilor apă caldă. „Vreau să le mulţumesc celor de la Ariston, este cel de al doilea an în care noi colaborăm cu ei. Anul trecut am primit de la ei, două boilere pe care le-am donat căminului de vârstnici de la Marpod. Le mulţumim că anul acesta, oferta lor a fost mult mai generoasă, aceste boilere vor ajunge la şcoli din judeţul Sibiu, unde sunt probleme economice şi copiii au nevoie de genul acesta de instalaţii şi vor merge în special la Porumbacu de Jos, la şcoala gimnazială, la şcoala de la Porumbacu de Sus, la şcoala de la Scoreiu, la Liceul Tehnologic din Tălmaciu, câteva boilere vor merge la Mediaş, la Bazna, la Alma şi la Pelişor”, a spus Raluca Morar.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...