Anunț important pentru sibienii care vor să călătorească în Spania

0 440

Sibienii care se află sau vor să călătorească în Spania sunt atenționați că zilele următoare zborurile ar putea fi afectate din cauza grevelor companiilor aeriene Ryanair și Iberia, notează Digi24.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, utilizând transportul aerian, că, pe fondul grevelor anunțate de companiile aeriane Ryanair și Iberia, orarul zborurilor ar putea fi afectat. Astfel, zborurile operate de compania aeriană Ryanair va fi modificat în următoarele zile din luna septembrie 2019 (respectiv zilele de vineri și duminică): 20, 22, 27 și 29 septembrie. De asemenea, dificultăți vor fi întâmpinate și în ceea ce privește zborurile operate de compania Iberia în perioada 21-24 septembrie 2019”, arată reprezentanții MAE.

Ministerul recomandă cetățenilor români să consulte site-urile oficiale ale companiilor la care au biletele de călătorie pentru a se informa asupra stării zborurilor programate.

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Secției Consulare a Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Secției Consulare a Ambasadei României la Madrid: +34649656032”, potrivit sursei citate.

MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet http://madrid.mae.ro, www.mae.ro  şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.