FOTO Spitalul de Pneumoftiziologie se pregătește de iarnă – Bucătăresele au pus legume la conservat

0 2.020

Peste 350 de kilograme de legume au fost conservate pentru iarnă în această perioadă, astfel încât pacienții Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu să aibă parte de o hrană variată și în sezonul rece.

Bucătăresele din blocul alimentar al spitalului au preparat salate de ardei gras și roșii, precum și pastă de ardei capia, urmând să pregătească în luna octombrie și aproximativ 400 de kilograme de varză murată. Pasta de ardei

„Bolnavilor internați în spitalul nostru încercăm să le oferim pe tot parcursul anului o hrană de calitate, astfel încât introducem permanent în meniuri fructe și legume de sezon. În acest sens, bucătăresele noastre pregătesc în fiecare toamnă provizii naturale conservate, pentru ca hrana să asigure aportul de nutrienți necesari și vitamine inclusiv în sezonul rece. În mod cert, calitatea alimentelor servite este esențială pentru îmbunătățirea sănătății pacienților spitalizați”, a declarat Cristian Roman, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Salata ardei si rosii

Pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu primesc zilnic 3 mese principale (mic dejun, prânz, cină) și 2 gustări (la ora 10.00 și la ora 15.00).

„Legumele conservate acum vor fi adăugate în mâncarea gătită în bucătărie, pentru a aduce un plus de gust, vitamine (C, B1, B2, B12, PP, caroten – provitamina A) și minerale (fier, potasiu, calciu, magneziu, fosfor), îmbunătățind totodată și aspectul mâncării servite, care este foarte important pentru a spori apetitul bolnavilor, cei mai mulți dintre ei fără poftă de mâncare din cauza bolii”, spune Simona Luca, asistent medical de dietetică Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. mancare2

Potrivit reglementărilor legale, nivelul alocațiilor de hrană pentru bolnavii spitalizați variază de la 16 lei/zi/ bolnavi TBC adulți, 15 lei/zi/bolnavi TBC copii, 15 lei/zi/ bolnavi hepatită și bolnavi diabet la 10 lei/zi/ pentru bolnavii adulți și copii internați cu alte afecțiuni. mancare

„Una dintre cauzele care favorizează îmbolnăvirea de tuberculoză, de care suferă o bună parte dintre pacienții noștri este și subalimentația. De aceea, pe lângă tratamentul medicamentos, hrana are o contribuție esențială în obținerea ameliorării clinice și a vindecării acestora. Din aceste considerente, alimentația pacientului cu tuberculoză este important să acopere necesarul caloric și aportul de vitamine”, spune dr. Ioan Drăghilă, medic pneumolog, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Zilnic, mâncărurile sunt repartizate pe tipuri de meniuri, în funcție de afecțiunile de care suferă pacienții: COMUN, TBC, DESODAT, DIABET ȘI HEPATIC. Manager alaturi de personal Bloc Alimentar

Potrivit Chestionarelor de satisfacție a pacienților, realizate lunar de către departamentul Managementul Calității din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, calitatea hranei este apreciată de toți bolnavii internați ca fiind „foarte bună” și „bună”.

La Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu sunt internați lunar aproximativ 300 de pacienți.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...