Ora de Sibiu
Știri in direct

Furt de lemne la Alțâna – Șoferul care le transporta nu avea nici permis

1.294

Un sibian a fost prins de polițiști în timp ce se îndrepta către casă cu o mașină plină cu lemne. Oamenii legii au constatat că lemnele erau furate, iar șoferul nu avea permis.

„La data de 22 septembrie, în jurul orei 20.30, pe DJ 106, în localitatea Alțâna, un echipaj din sistemul de ordine și siguranță publică al Secției 3 Poliție Rurală Agnita, a oprit pentru control în trafic un ansamblu de vehicule format din autoturismul și remorcă, în care se afla material lemnos, din specia salcâm”, transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Conducătorul ansamblului de vehicule, un bărbat în vârstă de 50 de ani, domiciliat în Alțâna, nu a putut să le prezinte polițiștilor documentele remorcii tractate și nici documente de proveniență ale materialului lemnos transportat.

Efectuându-se verificări cu privire la situația juridica a ansamblul de vehicule, polițiștii au stabilit faptul că autovehiculului este înmatriculat într-un alt stat, însă pentru remorca în care se afla încărcat materialul lemnos nu s-a putut stabili dacă este înmatriculată/înregistrată, iar conducătorul auto nu a putut să prezinte niciun document.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care ansamblul de autovehicule face parte.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (art. 334 alin. 3 din Cod Penal) și conducerea pe drumurile publice a unui ansamblu de vehicule cu permis de conducere necorespunzător categoriei (art. 335 alin. 2 din Cod Penal).

Întrucât nu s-a putut face dovada cu acte de proveniență pentru materialul lemnos transportat, s-a dispus confiscarea acestuia, în volum de 2.5 m3, cubaj întocmit de către pădurarul din cadrul O.S. Dealul Sibiului, solicitat la sediul Postului de Poliție Nocrich.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...