Ora de Sibiu
Știri in direct

Semne de criză – cea mai veche agenție de turism din lume a dat faliment. Sute de mii de turiști blocați în vacanței

660

Thomas Cook este cea mai veche agenție de turism din lume. Și-a anunțat falimentul după ce toate planurile financiare de salvare au eșuat. Ca urmare a acestui fapt turiștii care au plecat în vacanțe prin agenție, se află blocați, scrie digi24.ro.

Operatorul britanic Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, a anunţat luni intrarea în faliment după ce a eşuat în cursul weekendului să găsească fondurile necesare pentru supravieţuire şi va intra în „lichidare imediată”, potrivit unui comunicat al grupului.

„În pofida eforturilor considerabile, discuţiile dintre diferitele părţi participante la grup şi noile surse de finanţare posibile nu au dus la niciun acord. Consiliul de Administraţie a ajuns prin urmare la concluzia că nu are altă opţiune decât să ia măsurile pentru a intra în lichidare judiciară cu efect imediat”, a explicat comunicatul.

Compania înfiinţată în anul 1841 se lupta pentru supravieţuire după ce creditorii ameninţaseră că se vor retrage dintr-un acord de salvare care a fost negociat timp de mai multe luni.

Afectat de datoriile mari, competiţia online şi incertitudinea geopolitică, Thomas Cook avea nevoie de finanţări suplimentare în valoare de 200 milioane de lire sterline (227 milioane euro), pe lângă pachetul de 900 milioane lire sterline convenit deja, pentru a evita falimentul.

Cea mai amplă operaţiune de repatriere din istoria Marii Britanii
În prezent, 600.000 de turiști din întreaga lume sunt blocați în vacanţele organizate prin Thomas Cook. Avioanele firmei, folosite pentru curse charter, au fost reținute la sol.

Intrarea în faliment a grupului Thomas Cook declanşează cea mai amplă operaţiune de repatriere din istoria Marii Britanii.

Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a spus că guvernul de la Londra a elaborat planuri de rezervă, în cazul în care discuţiile dintre Thomas Cook şi creditorii săi vor eşua, astfel încât niciun turist să nu fie lăsat peste hotare.

Thomas Cook – cifră de afaceri de aproximativ 11,32 miliarde euro pe an
Thomas Cook realiza o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde lire sterline (11,32 miliarde euro) pe an. De mai mulţi ani însă compania era afectată de o concurenţă acerbă între tour-operatori şi un mediu economic incert în special în Marea Britanie, în contextul Brexitului şi deprecierii lirei. Grupul Thomas Cook are o povară a datoriilor de 1,7 miliarde lire sterline şi întâlnirea cu creditorii era decisivă pentru o companie care are 19 milioane de clienţi pe an în 16 ţări.

Fondată în 1841, Thomas Cooks operează hoteluri și stațiuni turistice, companii aeriene, nave de croazieră, precum și sute de agenții de turism.

Cu aproximativ 21.000 de angajați, compania are activități în 16 țări și deservește 19 milioane de clienți pe an.

Falimentul Thomas Cook ar putea afecta piața de turism din Spania, Grecia și Turcia, dar și economiile acestor țări și acționarii și creditorii companiei.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...