FOTO Poliţist surprins în trafic vorbind la telefon la Sibiu

9.279

Un poliţist din Sibiu a fost surprins, în trafic, vorbind la telefon. Acesta a fost fotografiat de un participant la trafic. 

Un cititor al Ora de Sibiu ne-a semnalat faptul că, marţi dimineaţa, în jurul orei 10.50, pe strada Constantin Noica din Sibiu, un poliţist, aflat la volanul unei maşini de poliţie, vorbea la telefon.

„Un poliţist vorbeşte la telefon în trafic. Pe Noica, în jurul orei 10.50. Nu staţiona domnul polițist, vorbea şi în timpul mersului”, spune participantul la trafic.

De la 12 octombrie, amenzile pentru șoferii care folosesc telefonul la volan sunt mai mari.

Astfel, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare. Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție și este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (4)