Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO Ceremonie grandioasă la 70 de ani de comunism în China

110

China sărbătorește 70 de ani de conducere comunistă, ocazie cu care în capitala Beijing s-au organizat ceremonii grandioase la care au participat oficiali ai statului și ai forțelor armate chineze.

În cadrul festivității, elementul central a fost parada prin intermediul căreia autoritățile chineze au expus, în premieră pentru unele tehnologii, potențialul militar și rezultatele dezvoltării economice a Chinei. Parada incluzând tehnologii militare a fost urmată de una civilă, ilustrând evoluția socială a republicii populare chineze.

video

Expunerea de potențial militar a fost însoțită de retorica președintelui Xi Jinping care a reiterat faptul că „nicio forță nu poate destabiliza statutul acestei națiuni grozave”. Discursul despre unitatea și potențialul chinez contrastează cu protestele prodemocratice care persistă, din luna iunie, în Hong Kong și care au reizbucnit la scurt timp după defilarea chineză de marți.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...