trif bogdan

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat miercuri, că a auzit că unii hotelieri profită de voucherele de vacanţă şi ar fi majorat tarifele pentru turiştii cu aceste tichete, ceea ce este ilegal, dar că deocamdată nu există nicio plângere în acest sens. Ministrul sibian al Turismului le dă un sfat turiştilor păcăliţi de patronii din turism: să-i filmeze, pozeze şi înregistreze cu telefonul mobil, după care să le facă plângere la minister.

Telefonul mobil folosit pentru reclamaţii, nu doar pentru selfie-uri în concediu

“Vreau să vă spun că este o sancţiune extrem de drastică, care poate fi aplicată atât de Ministerul Turismului, prin organele de control, cât şi de către Protecţia Consumatorului. Sancţiunea se ridică undeva la 30.000 de lei, iar sancţiunea aplicată de Protecţia Consumatorului poate ajunge chiar la 100.000 de lei. Sunt sancţiuni drastice. Orice turist poate să semnaleze acest lucru, se poate şi proba foarte uşor, toţi avem acum telefoane mobile, se poate face o poză, o înregistrare audio, video, care să dovedească acest lucru. Îi încurajez să vină la noi să depună sesizări, pentru că nu este o practică normală şi clar, trebuie descurajate aceste practici”, a declarat miercuri, ministrul Turismului, Bogdan Trif, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Sibiu.

Ministrul Trif a auzit şi el că lumea vorbeşte că ar fi fost înşelată, dar nimeni nu a depus vreo plângere

Bogdan Trif spune că deocamdată niciun turist nu s-a plâns în scris, la minister, că a fost înşelat, având vouchere de vacanţă, însă zvonuri există. “Nu am primit sesizări, am auzit despre aceste practici, dar am rămas doar la stadiul de auzit, controalele nu au relevat acest lucru. E important ca un turist când întâmpină o astfel de problemă, să ne sesizeze imediat”, a mai afirmat Bogdan Trif.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu