Ora de Sibiu
Știri in direct

România legată din nou de SUA prin zboruri directe din București – Prețurile biletelor

1.652

Din vara anului viitor românii care pleacă în Statele Unite se vor putea îmbarca în București și vor debarca direct în New York. Tarom va introduce din nou zborul direct între cele două aeroporturi, scriu stirileprotv.ro.

Compania naţională a făcut deja o cerere pentru orele de aterizare pe tărâm american. Dar ca să reuşească acest lucru, operatorul trebuie să introducă în flota să avioane care să poată zbura peste Atlantic. Nu este singura cursă lung curier, Tarom ar putea programa şi curse spre China.

Tarom spune că va depune săptămâna asta o cerere oficială pentru a putea opera zborurile spre Statele Unite. În vizorul operatorului naţional sunt 3 aeroporturi de pe coasta de Est.

Este vorba de aeroportul Newark, din Statul american New Jersey, aeroportul Laguardia din Queens, New York şi vestitul JFK din New York. Conducerea Tarom mizează pe JFK.

Madalina Mezei, director Tarom: “Este prima noastră opţiune pentru că ne asigură o conectivitate şi pe continentul american prin parteneriat cu Delta, companie cu Sky Team. Termenul pe care ni l-am impus vizează operarea în sezonul de vară 2020. Estimez începerea operării începând cu luna mai – iunie 2020.”

Există însă o serie de paşi pe care compania trebuie să-i facă. În primul rând, are nevoie de avioane.

Pentru a putea opera transatlantic, Tarom trebuie să introducă în flota să 2 aeronave care să poată zbura peste ocean, adică mai bine de 14 mii de km. Desigur, avioanele trebuie să fie mai mari decât acesta. Să aibă 300 de locuri în clasa business, dar şi economic.

Ar putea să aleagă din mai multe aeronave care corespund acestor criterii. De pildă, un Airbus 330 sau un Dreamliner 787, însă acest lucru nu a fost deocamdată stabilit.

Cert este că Tarom nu vrea să le cumpere, ci să le folosească în leasing operaţional 6 luni cu posibilitatea prelungirii contractului.

Pentru a atrage clienţi din toată regiunea, conducerea companiei intenţionează să zboare cu o frecvenţă de 4-5 ori pe săptămână. Preţul biletelor nu a fost stabilit, dar ar putea ajunge la 1.000 de euro dus-întors.

Slotul ideal, adică intervalul orar de zbor, ar fi decolarea la ora 10 din Bucureşti, iar după un zbor de aproape 10 ore să aterizeze la New York. Asta ar transforma şi aeroportul din Otopeni într-un hub regional, unde s-ar aduna pasageri din Europa de Est pentru a putea zbura în Statele Unite.

Tarom a renunţat în 2003 la zborurile spre New York şi a pierdut atunci sloturi orare foarte bune. Apoi a anunţat în repetate rânduri că şi-ar dori să le reia, dar nu a reuşit până acum.

De altfel, compania intenţionează să zboare anul viitor şi spre China. Însă va fi doar în parteneriat cu un operator aerian chinez. Adică nu va avea nevoie de avioane şi va asigura doar vinderea biletelor şi promovarea rutelor.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...