Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Aniversare emoționantă la ULBS. Președintele Iohannis alături de sute de invitați la sărbătoare

887

Peste 200 de invitați din țară și din străinătate au participat, vineri, 4 octombrie, la evenimentele care au marcat 50 de ani de la înființarea Univestității ”Lucian Blaga” din Sibiu. Printre cei prezenți s-a numărat și președintele Klaus Iohannis, care a participat la ședința Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), iar apoi la ședința omagială, din Aula Magna.

„Aici, în Sibiu, s-a construit în jurul universităţii un ecosistem funcţional din care fac parte actori din mediul economic, din societatea civilă şi din administraţie. Este un caz fericit unde politicul are parte de o provocare aparent simplă, aceea de a nu strica acest echilibru”, a spus președintele.După ce președinteele Iohannis a semnat în cartea de onoare a universității, rectorul ULBS prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea i-a prezentat mașina de Formula Student realizată de studenții și profesorii Facultății de Inginerie. ”Vă prezint unul din exemplele concrete ale colaborării excelente pe care Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu o are cu mediul economic. Această mașină de Formula Student a fost realizată în parteneriat cu compania Continental”, a explicat rectorul Ioan Bondrea. ”Un circuit mai lipsește acum. Am avut la un moment dat intenția de a constui unul, dar din păcate nu s-a materializat”, a răspuns președintele Iohannis.

În fața celor peste 200 de invitați, rectolul ULBS a apreciat că ”50 de ani reprezintă o vârstă a maturității pentru un om, dar de tinerețe, așa cum se spune, pentru o instituție academică. Apreciez în mod deosebit prezența rectorilor și prorectorilor din țară, ceea ce demonstrează că Universitatea este apreciată și vă mulțumesc încă o dată! Sibiul a fost și este un oraș al educației și culturii. De mai bine de 800 de ani, a avut în permanență dorința de a ridica nivelul de cultură al locuitorilor lui, știind că ceea ce înseamnă cunoaștere înseamnă și putere”, a spus prof. Ioan Bondrea.

La rândul său, primarul Asrtid Fodor a apreciat că ”Universitatea este un pilon important al comunității sibiene, care a avut și are un rol notabil în dezvoltarea economică și socială a orașului nostru. Mediul academic performant din Sibiu este unul din factorii care atrag tinerii din toate regiunile țării, mulți dintre aceștia decizând să rămână în Sibiu datorită ofertei bogate de locuri de muncă bine plătite, dar și a mediului de viață destul de atractiv. Rolul ULBS nu se rezumă doar la instruirea studenților. ULBS este un generator important de evenimente educative și culturale, de la conferințe, seminarii, congrese, expoziții, editare de cărți și până la festivaluri, toate au devenit puncte de inters pentru studenți și cadre universitare, dar și pentru comunitatea interesată de cultură și de cunoaștere”.

Președintele CNR, prof. Sorin Câmpeanu, rectorul USAMV București a lăudat faptul că la ULBS există un Consiliu Consultativ format din reprezentanții universității, cei ai autorităților locale și ai mediului de afaceri. ”Acest mix între mediul academic, autorități și mediul economic este obligatoriu pentru orice universitate și, sincer să fiu, la USAMV unde eu sunt rector el nu există, dar va exista în curând. Fără acest parteneriat universităților le va fi foarte greu să se dezvolte, ca să nu fiu prea dur și să spun că le va fi greu să supravițuiască”.
Din partea Mnisterului Educației Naționale a fost present la Sibiu secretarul de stat Gigel Paraschiv, care a remarcat, la rândul său, faptul că Sibiul și Universitatea formează un parteneriat fără de care niciuna din cele două nu se poate dezvolta. „Mi-am amintit că în urmă cu aproape cinci ani, la o altă festivitate, am făcut o afirmație: Cetatea fără universitate și Universitatea fără cetate nu pot exista. Astăzi, în filmul de prezentare, am remarcat că Sibiul e ULBS, iar ULBS e Sibiul. E un mare adevăr, iar cei cinci ani care s-au scurs de atunci nu au făcut decât să întărească lucrul acesta”, a spus secretarul de stat în MEN.

Alături de cadrele didactice și studenți ai ULBS, în Aula Magna au mai fost prezenți vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Năstase, Ambasadoul SUA în România, ES Hans Klemm, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean rectorii din cadrul Consiliului Național al Rectorilor (CNR), politicieni dar și reprezentanți ai mediului economic din județul Sibiu.

Evenimentele din cadrul Zilele Academice ale Universității “LUCIAN BLAGA” din Sibiu au continuat tot vineri, cu întâlnirea de lucru a CNR, de la ora 15,00, în Aula Avram Iancu a Facultății de Litere și Arte, iar de la ora 18,00, invitații vor urmări piesa de teatru ”Ulciorul sfărâmat”, la Teatrul Național ”Radu Stanca”. Consiliul Național al Rectorilor își va continua ședința în 5 octombrie, de la ora 09,30, iar între 11,30 și 19,00 invitații vor lua parte la un program special de Tradiții Multiculturale în Muzeul Astra. Zilele Academice ale Universității “LUCIAN BLAGA” din Sibiu este un proiect cofinanțat de Primăria Sibiu, prin Agenda Culturală.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...