A murit cea mai bătrână broască țestoasă din Africa – Avea 344 de ani

0 1.843

O broască ţestoasă uriaşă considerată cea mai bătrână din Africa, a murit la vârsta de 344 de ani. Algaba aparținea familiei regale dintr-un oraș nigerian.

Țestoasa a murit la palatul regelui tradiţional din oraşul nigerian Ogbomoso, Oba Jimoh Oyewunmi, a informat secretarul său privat, Toyin Ajamu, citat de EFE şi de agenţia NAN relatează Agerpres.
Alagba, un exemplar masculin de broască ţestoasă uriaşă, al cărui nume în limba yoruba însemna „bătrânul”, a murit joi după o scurtă suferinţă, a declarat Toyin Ajamu, citat de presa locală.
„Alagba a trăit în pace timp de mai multe secole la palat. Broasca ţestoasă a fost în trecut gazda a numeroşi monarhi în Ogbomoso”, a precizat secretarul privat.
Aparţinând unei specii recunoscute pentru longevitatea deosebită, ţestoasa Alagba a devenit populară după ce actualalul „soun” (titlu monarhic) „şi-a folosit resursele personale pentru a-i asigura un trai bun”.
Alagba avea „avea doi membri ai personalului palatului care îi erau dedicaţi”, a spus secretarul. Aceştia „îi asigurau hrană, asistenţă medicală şi alte lucruri necesare pentru a se asigura că beneficia de cel mai bun tratament”, a adăugat el.
„În fiecare zi, la Alagba veneau turişti din diferite părţi ale lumii” a mai spus Ajamu adăugând că atât palatul cât şi sectorul turistic „deplâng moartea lui Alagba”.
Secretarul a anunţat că există intenţia ca trupul ţestoasei să fie conservat astfel încât turiştii să se bucure în continuare de prezenţa sa.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.