Prima mașină hibrid produsă în România – când începe producția

0 564

România înregistrează o premieră odată cu începerea producției pentru primul autoturism hibrid de aici. Este vorba despre Ford Puma care va primi și un sistem de recuperare a energiei de frânare, scrie digi24.ro

Ford Puma este al doilea model ce este fabricat la Craiova, alături de EcoSport, și va fi livrat în toată Europa. Mașina a fost prezentată în premieră în acest an, iar reprezentanții Ford se așteaptă să întreacă din punct de vedere al vânzărilor modelul produs deja la uzina din Craiova.

Anul trecut, au fost fabricate peste 140 de mii de mașini cu sigla Ford la Craiova, iar pentru intrarea în producție a noului model compania americană a făcut investiții substanțiale, de până la 200 de milioane de euro și 1.700 de angajări.

Este pentru prima data de la preluarea uzinei din Craiova în 2008 când angajații Ford vor fabrica în paralel două vehicule.

Puma va intra în vânzare la finalul acestui an, în luna decembrie. Pentru ţara noastră Ford va anunţa preţurile în această toamnă, acestea fiind aşteptate să pornească de undeva de la 17.000 – 18.000 de euro.

Un al treilea vehicul Ford ar putea fi fabricat la Craiova
Noul Ford Puma este unul dintre cele 17 vehicule electrificate pe care Ford le va lansa in Europa până în 2024.

La începutul acestui an, Ford a anunțat că fiecare nou autoturism pe care îl va lansa va include o opțiune electrificată. Compania americană se așteaptă ca motoarele electrice să reprezinte mai mult de jumătate din vânzările totale în următorii doi ani, așa că nu ar fi exclus ca anul viitor să fie anunțat un nou vehicul hibrid sau full electric la fabrica din Craiova.

Ford Europa produce și vinde autoturisme pe 50 de piețe individuale și pune accent pe electrice, din moment ce este segmentul cu cea mai rapidă creștere din industria auto.

Generic, sună frumos pentru România să facem tranziția aceasta către electrice, însă dacă ne uităm mai adânc, din perspectiva implicării pe orizontală în economie, avem o problemă. Spre deosebire de productia tradițională, România nu este încă pregătită cu facilităţi pentru noua tehnologie, nu produce componente pentru mașini electrice. Iar pentru a dezvolta o asemenea industrie, pentru început va trebui să apelăm masiv la importuri pentru niște produse pe care le exportăm în proporție de peste 90%. Va fi mai mult import, mai multă asamblare şi mai puţină valoare adăugată aici.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.