restrictii autostrada lucrari
FOTO: arhivă

Șoferii care și-au propus ca traseul lor să treacă joi pe autostrada Orăștie- sibiu, ori își reconfigurează deplasarea, ori vor parcurge o porțiune de drum pe drumul național. Asta pentru că traficul pe autostradă va fi închis pentru 24 de ore. 

De joi dimineață până vineri dimineață circulația rutieră va fi închisă pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu, între Nodul Rutier Sebeș Nord (localitatea Lancrăm, judeţul Alba) și Nodul Rutier Sebeș Vest (localitatea Vințișoara, judeţul Alba), pentru montarea unor elemente necesare realizării viitorului Nod Rutier Sebeș de pe Autostrada Sebeș-Turda (A10).

Pe perioada lucrărilor, traficul rutier va fi deviat pe DN1 (E81) și pe DN 7 (E68).

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, șoferii sunt sfătuiți să conducă prudent, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns