fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

PSD nu va merge la consultările de laCotroceni pentru desemnarea unui nou guvern

125

Partidele parlamentare sunt chemate vineri la Cotroceni. Liderii vor discuta cu Președintele Klaus Iohannis despre formarea noului guvern după ce moțiunea de cenzură a fost adoptată joi, în plenul Parlamentului, scrie digi24.ro. 

Variantele fiecărui lider politic
Chiar dacă inițial liderul PSD Viorica Dăncilă anunțase că social-democrații vor participa la consultările de la Cotroceni, ulterior aceasta a spus că a anunțat că PSD nu va mai merge, pentru că nu a existat un Comitet Executiv în partid pentru a lua această hotărâre. Președintele PSD a adăugat că speră ca niciun membru de partid să treacă peste această decizie.

PNL va avea un Biroul Politic Național (BPN), vineri, de la ora 9.00, în care liberalii vor stabili strategia la consultările de la Palatul Cotroceni cu șeful statului. Ludovic Orban a afirmat, după ce moțiunea de cenzură a fost adoptată de către Parlament că rămâne varianta de premier, după cum a fost stabilit în forurile staturare ale partidului.

Dan Barna a afirmat că USR va merge la consultările de la Cotroceni de vineri cu pactul pentru alegeri anticipate. El a susținut că îi va cere lui Klaus Iohannis să își asume rolul de mediator și mandatul pe care îl are conform Constituției.

Din delegația USR vor face parte Dan Barna, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Stelian Ion și Iulian Bulai.

Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat, întrebat dacă Uniunea îl va susține pe Ludovic Orban în funcția de premier, că rămâne de văzut.

„Depinde de persoana primului-ministru, depinde de discuții. Cineva trebuie să guverneze, dar în acest moment nu știm dacă vom susține sau nu vom susține și pe cine, fiindcă nu au existat discuții aplicate. Atâta știm că Ludovic Orban dorește să fie prim-ministru, dar de la dorință până la putință e o cale lungă sau mai puțin lungă, dar care trebuie parcursă”, a explicat, pentru Mediafax, Kelemen Hunor.

Călin Popescu Tăriceanu a vorbit la Digi24 despre căderea guvernului Dăncilă și despre eventuala susținere a unui guvern PNL. Președintele ALDE spune că partidul pe care îl conduce nu va da „un cec în alb” și vor avea avea o serie de condiții. De asemenea Tăriceanu a făcut referire și la posibile alegeri anticipate – dorite de Iohannis, PNL și USR – despre care spune că este foarte complicat, „acesta fiind și motivul pentru care în 30 de ani niciodată în România nu s-au organizat alegeri anticipate”.

Din delegația PMP care va fi prezentă la Cotroceni, vineri, fac parte liderul partidului Eugen Tomac, liderul deputaților PMP Marius Pașcan și deputații Cătălin Cristan, Cătălina Bozianu, Cornel Sămărtinean.

Liderul Pro România Victor Ponta le-a propus foștilor colegi, parlamentari ai PSD, să reconstruiască o guvernare precum cea promisă anul 2016. Acesta a adăugat că partidul va avea trei propuneri de premier, iar el nu va fi una dintre ele deoarece Klaus Iohannis nu îl va numi pe el.

„Voi asculta opțiunile partidelor și voi propune o soluție de Executiv cu un mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă și eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfășura acestea”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o declarație de presă joi.

Șeful statului a mai spus că „cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este, evident, întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate”. El a precizat că acest lucru nu poate fi realizat dacă nu există un consens al formațiunilor parlamentare actuale.

Programul consultărilor. În ce ordine sunt chemaţi liderii politici
Potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, reprezentanții PNL sunt convocați la ora 11.00, cei ai USR începând cu 11.30, liderii UDMR de la ora 12.00, iar cei ai PMP de la ora 12.30.

Reprezentanții grupului parlamentar Pro-Europa sunt convocați la ora 13.00, cei ai ALDE de la ora 13.30, aleșii minorităților naționale începând cu ora 14.00, iar social-democrații de la 14.30.

Moțiunea de cenzură a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” și trei voturi anulate. Votul a fost secret cu bile.

Variantele de lucru posibile în acest moment, înaintea consultărilor cu partidele la Palatul Cotroceni
Formarea unui Guvern minoritar în jurul PNL, care să fie susținut în Parlament de cei care au votat moțiunea de cenzură – Pro România, ALDE, PMP, UDMR și minorități. Ludovic Orban este oficial propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru. Dacă un astfel de cabinet va fi votat în Parlament el ar putea rămâne în funcție până la alegerile parlamentare organizate la termen. Dacă guvernul nu va fi validat de Parlament, se face a doua propunere de premier care în termen de 10 zile își alcătuiește un nou cabinet și se prezintă în parlament. În cazul în care sunt respinse două guverne consecutiv în Parlament se declanșează alegeri anticipate.
Formarea unui Guvern PNL-USR, eventual cu premier de la USR sau din alianța USR-PLUS. Oficial, propunerea Alianței pentru funcția de premier este Dacian Cioloș, neoficial numele vehiculat pentru post este Dragoș Tudorache. Ambii sunt însă europarlamentari și este puțin probabil că ar renunța la mandatul de la Bruxelles pentru un scurt mandat la Palatul Victoria, înaintea alegerilor parlamentare.
Formarea unui guvern mai larg, din care să facă parte PNL și partidele care l-au ajutat să înlăture guvernul Dăncilă, respectiv ALDE, Pro România, UDMR, PMP. USR a anunțat deja că refuză să participe la o astfel de formulă, dar i-ar acorda sprijin în Parlament.
Formarea unui guvern de tehnocrați care să gestioneze treburile țării până la alegeri.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...