fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Tranșeele de pe strada Țiglari – Primăria spune că ”vor fi reparate de urgență”

299

Câteva șanțuri s-au transformat în tranșee pe strada Țiglari din Sibiu. Și asta din cauză că de aproape două luni nimeni nu s-a gândit să le repare. Mașinile trec, șanțurile se adâncesc și mai tare în fiecare zi, suspensiile suferă. Primăria spune că se rezolvă.

În două locuri de pe strada Țiglari șoferii bombăne încet atunci când trec. Câteva șanțuri care au apărut acolo de mai bine de două luni îi forțează să încetinească și să treacă peste ele sperând să scape cu mașina întreagă. Situația e neschimbată și cine știe cât timp va rămâne așa, ținând cont că cei care sapă drumul pentru diferite lucrări cu greu îl fac la loc.

”În zonă s-a lucrat pe strada Lacul lui Binder și s-a efectuat o cuplare a canalizării de pe această stradă într-un cămin de pe strada Țiglari, fiind necesară astfel intervenția în carosabil. Direcția Tehnică a transmis o notificare constructorului care va efectua remedierile de urgență”, a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Ce înseamnă ”de urgență” rămâne de aflat, având în vedere că de două luni încoace urgența nu a fost atât de urgentă.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...