Pesta porcină de la Sibiu - Autoritățile confirmă apariția unui al doilea focar
FOTO arhivă

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Sibiu a declarat, în mod oficial, că în județ este un al doilea focar de pestă porcină africană. De fapt, este locul de unde a plecat și primul porc depistat cu această boală.

Este vorba despre Șura Mică. un bărbat de aici este cel care a vândut o scroafă infectată la o familie din Colun, analize confirmate la finalul săptămânii trecute.

Pesta porcină de la Sibiu - Autoritățile confirmă apariția unui al doilea focar

Bărbatul declarase că nu a mai avut porci în gospodărie, dar o vecină a oferit autorităților o mostră de carne de porc cumpărată de la același bărbat. Analizele făcute atât la Cluj cât și la București, au confirmat că și al doilea animal a fost bolnav.

Se pare că bărbatul din Șura Mică a mai tăiat și vândut un porc, al treilea, dar despre care autoritățile sibiene nu au reușit să afle nimic.

Ancheta polițiștilor nu a identificat încă de unde și cum a ajuns virusul pestei porcine în Sibiu.

Ca urmare a declarării unui al doilea focar de pestă porcină, Șura Mică și Rusciori sunt localitățile aflate sub protecție. Din zona de supraveghere fac parte Ocna Sibiului, Topârcea, Mândra, Șura Mare, sibiu, Cristian și Mag.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică