Accident între Sibiu și Păltiniș – Un sibian beat a ajuns cu mașina în șanț

0 728

Și-a băut mințile și s-a gândit să se urce la volan. Este vorba despre un tânăr din Sibiu care a făcut accident între Sibiu și Păltiniș.

„În data de 18 octombrie, în jurul orei 01.20, pe DJ 106A Sibiu – Păltiniș s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, însă din cercetări a reieșit că șoferul implicat în eveniment se afla sub influența băuturilor alcoolice”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În fapt, în urma unui apel 112, un echipaj al Biroului Rutier Sibiu s-a deplasat la un eveniment rutier produs pe drumul județean Sibiu – Păltiniș, în zona intersecției cu DJ 106 J Gura Râului. La fața locului, polițiștii rutieri au constatat faptul că un conducător auto (în vârstă de 28 de ani, domiciliat în Sibiu), nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în șanțul din partea stânga a sensului său de deplasare. Șoferul se deplasa cu mașina pe sensul Păltiniș – Sibiu.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării indicând valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod Penal).

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...