Peste 140 de proiecte depuse în programul de bugetare participativă la Sibiu

1.370

Sibienii au depus 141 de proiecte în cadrul celei de-a doua ediții a programului de bugetare participativă organizat de Primăria Municipiului Sibiu.

Proiectele s-au depus în perioada 1-22 septembrie, iar în perioada 23 septembrie – 21 octombrie echipa din Primăria Sibiu analizează proiectele depuse pe criterii de eligibilitate tehnică, financiară și juridică. Proiectele declarate eligibile vor fi afișate pe platforma programului – https://bugetareparticipativa.sibiu.ro/ – începând de marți, 22 octombrie, ora 8.00.
Atunci va începe și prima etapă de vot care s-a decalat cu o zi pentru a da timp echipei Primăriei să analizeze cu rigurozitate proiectele depuse. Anunțată inițial să înceapă luni, 21 octombrie, prima etapă de vot a proiectelor va începe doar marți, 22 octombrie și va rămâne deschisă până în 1 noiembrie pentru ca sibienii să poată vota proiectele pe care le consideră cele mai benefice pentru oraș sau pentru zona căreia îi sunt destinate.
Pentru a putea vota aceste proiecte, cei interesați trebuie să creeze un cont pe platformă, completând un formular foarte simplu, cu câteva date.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi