fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO: „Teach”, cel mai bun documentar românesc, dezvoltat la Sibiu – VEZI Premiile Astra Film Fest 2019

1.449

Premiile Astra Film Festival 2019 pleacă în Franța, Belgia, Israel, Estonia și România! Câștigătorii celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional Astra Film de la Sibiu au fost anunțați sâmbătă, 19 octombrie, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor, care a avut loc la Filarmonica de Stat Sibiu. Juriile celor 4 competiții au avut de ales dintr-o selecție finală de 46 de filme.

video

Premiul pentru ”Cel mai bun film din Competiția Internațională” a fost acordat filmului ”Immortal” (Nemuritor) de Ksenia Okhapkina pentru că dezvăluie dintr-o perspectivă foarte particulară moduri în care aparatul de stat poate modela mințile noilor generații utilizând discursul imperialist propagat de o agendă politică toxică. Din motivația juriului competiției Internațional, format din Olivia Cooper-Hadjian, Martin Horyna și Claudiu Turcuș: ”Filmul e o declarație împotriva dinamicii periculoase a naționalismului care se răspăndește peste tot în lume.”

Ieri s-au acordat premiile #AFF2019 și suntem mândri că am avut, și în acest an, filme excepționale de jurizat. După ce…

Publicată de Astra Film Festival pe Duminică, 20 octombrie 2019

”I See Reed People” (Văd roșu) de Bojina Panayatova a fost alegerea juriului pentru Premiul ”Cel mai bun film din Competiția Europa Centrală și de Est”, pentru complexitatea misiunii pe care și-a asumat-o regizoarea, și anume aceea a înțelegerii naturii legăturilor familiei ei cu fostul regim comunist din Bulgaria. Din motivația juriului competiției Europa Centrală și de Est, format din Peter Dale, Zhang Yang și Mirela Nagâț: ”Un film captivant care pune întrebări grave și profunde cu privire la viața de după căderea regimurilor totalitare.”

Pentru că cele 11 filme din competiția România sunt foarte diferite ca abordare, o parte din ele tratează subiecte importante prin intermediul unor povești puternice, iar altele își spun povestea mai mult prin imagini decât prin cuvinte, juriul competiției, format din Michael Stewart și Miquel Martí Freixas, a hotărât să acorde două premii. Premiul pentru ”Cea mai bună regie în Competiția România” a fost oferit regizoarelor Anne Schiltz și Charlotte Gregoire pentru filmul ”Pastures New” (Cei ce rămân) datorită relației profund etice pe care autoarele au cultivat-o cu personajele, rezultatul fiind un film în care observația atentă se îmbină cu emoția.

 

Premiul pentru ”Cel mai bun film din Competiția România” i-a revenit documentarului ”Teach” (Profu’) de Alex Brendea pentru dorința de a dezvălui personalitatea unui om în toată complexitatea sa și pentru decizia regizorală de a lăsa spectatorului libertatea de a judeca singur. Filmul a fost dezvoltat în cadrul programului Romanian Docs in Progress la Astra Film Festival 2016 și a avut premiera mondială la Astra Film Festival 2019. ”Vin de foarte multă vreme la Astra Film Festival și tot timpul am avut foarte multe lucruri de învățat aici”, a declarat regizorul Alex Brendea.

”My Father’s Son” (Fiul tatălui meu) de Hillel Chaim Rate, un portret sensibil și foarte cinematografic al legăturii dintre tată și fiu, a primit Premiul pentru ”Cel mai bun film din Competiția DocSchool”. Din motivația juriului, format din Aleksandar Govedarica și Liviu Tipuriță: ”Am apreciat modul în care regizorul împletește gesturi banale cu momente de spiritualitate în ceea ce devine povestea căutărilor protagonistului pentru atingerea unui scop în propria lui viață.” Premiul pentru ”Cea mai bună regie în Competiția Docshool” l-a primit Hadas Hechter pentru filmul ”The Opposite of Love Is Not Hate” (Dincolo de dragoste nu e neapărat ură). Din motivția juriului: ”Am apreciat curajul, sensibilitatea și echilibrul cu care autoarea înfruntă un secret întunecat din trecutul familiei.”

🏆 Premiile Astra Film Festival 2019 ajung în Franța, Belgia , Israel, Estonia și România:🥇Ksenia Okhapina câștigă…

Publicată de Astra Film Festival pe Sâmbătă, 19 octombrie 2019

În cadrul DocTank, programul dedicat profesioniștilor din industrie, care încurajează producția de film documentar din România și din Europa, au fost desemnate 3 proiecte câștigătoare din cele 10 selectate. Premiul de dezvoltare Astra Film Lab oferit de HBO Europa a fost înmânat unui proiect cu mult potențial: ”Our Men” de Mirona Radu. Premiul de post-producție Astra Film Lab oferit de CineLab a fost decernat unui proiect cu o narațiune clară și coerentă: ”Heavy Roots” (Legături) de Jacopo Marzi. Premiul pentru cel mai promițător proiect Astra Film Lab oferit de Pitch the Doc a mers către un proiect care trece de cărările bătătorite și schematicile obișnuite: ”Telciu” de Vlad Petri.

”Ne bucurăm că am trăim împreună la Sibiu orele Astra(le) ale filmului de non-ficțiune. În zilele care au trecut am avut privilegiul să trăim experiențe noi, să cunoaștem alte lumi, să ne îmbogățim și poate să ne schimbăm”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...