Amendă de 9.000 de lei pentru doi hoți de lemne din Vurpăr

0 2.247

Doi tineri, de 18 și 21 de ani, au primit amenzi usturătoare, fiindcă au furat lemne din pădure.

„La data de 17 octombrie, un angajat al O.S. Dealul Sibiului a sesizat Secția nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr cu privire la faptul că din pădurea pe care o administrează situată pe raza localității Vurpăr a fost tăiat fără drept material lemnos. Totodată, a precizat că autovehiculul în care se află materialul lemnos tăiat se află în dreptul unui imobil din Vurpăr”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr care, în urma investigațiilor efectuate, au stabilit faptul că doi bărbați, în vârstă de 18 și 21 de ani, ambii din Vurpăr, s-au deplasat cu autoturismul în extravilanul localității Vurpăr, iar de pe domeniul administrat de O.S. Dealul Sibiului au tăiat fără drept și fără a deține documente justificative un arbore de esență carpen.

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul a fost condus de tânărul de 21 de ani fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.

Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, respectiv 4.000 de lei pentru transport de material lemnos fără aviz de însoțire, respectiv tăiere fără drept de material lemnos, potrivit Legii nr 171/2010.

Cercetările sunt continuate și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.