fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Calea Cisnădiei se modernizează. CJ anunță că lucrările încep anul viitor

571

Președinta Consiliului Județean Sibiu le mulțumește tuturor sibienilor și reprezentanților instituțiilor care au participat la dezbaterea publică privind proiectul de reabilitare a drumului DJ 106 C Sibiu-Cisnădie, pe tronsonul cuprins între ieșirea din municipiul Sibiu și podul peste râul Seviș.

”În urma discuțiilor constructive, am reținut câteva propuneri valoroase, care vor fi analizate și soluționate în cadrul etapei de proiectare. Pentru îmbunătățirea soluției tehnice, am propus majorarea bugetului aferent acestui proiect cu suma 1.276.612 lei”, a declarat președinta Daniela Cîmpean.

Dintre propunerile venite din partea cetățenilor mentionăm:
• reanalizarea poziției, dimensiunilor și numărului de sensuri giratorii, astfel încât să rezulte un trafic cât mai fluent
• reanalizarea soluțiilor posibile pentru trecerile de pietoni, în așa fel încât aceștia să poată traversa drumul în siguranță, iar fluența traficului să fie menținută la valori ridicate
• implementarea unui sistem de management inteligent al traficului și găsirea unei soluții tehnice pentru ca a treia bandă să fie reversibilă, în așa fel încât drumul să facă față cât mai bine încărcării maxime de la orele de vârf

De asemenea, participanții la dezbatere au mai discutat soluții de reducere a traficului a căror implementare depinde de implicarea celor care locuiesc în zonă, precum sistemele de car sharing pentru părinții care duc copiii la școală sau autobuze școlare private.

”Rezultatele acestei dezbateri publice ne întăresc convingerea că implicarea directă a celor interesați în luarea deciziilor importante, respectiv democrația participativă, reprezintă o soluție valoroasă, europeană, pentru a aduce administrația cât mai aproape de cetățeni și de rezolvarea corectă a problemelor acestora”, a mai precizat președinta Daniela Cîmpean.

Indicatorii tehnico -economici ai acestui proiect, modificați în urma dezbaterii publice, vor fi supuși spre aprobare în cadrul ședinței ordinare de consiliu județean din data de 24 octombrie 2019, începând cu ora 14. Ulterior, Consiliul Județean Sibiu va lansa în cursul lunii noiembrie licitația publică pentru proiectarea și executarea lucrărilor de reabilitare și extindere a drumului DJ 106 C Sibiu-Cisnădie, pe tronsonul menționat. Valoarea estimateă a proiectului se ridică, în urma dezbaterii publice, la circa 20 milioane lei cu TVA. După încheierea procedurilor de achiziție a proiectării și execuției, etapa de proiectare va dura aproximativ 2 luni, iar etapa de execuție a lucrărilor se va întinde pe 9 luni, astfel că modernizarea drumului va putea fi încheiată la sfârșitul anului viitor.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...