UPDATE FOTO Accident feroviar la Mârșa – Un tren și un camion s-au ciocnit

0 4.827

⇓ Ascultă știrea ⇓

Trafic feroviar blocat în zona localității Mârșa, după ce un camion și un tren care circula spre Brașov s-au ciocnit. tren camion5 tren camion6

UPDATE
După aproximativ șase ore, traficul feroviar a fost reluat pe Magistrala 200, la Halta Mârșa.

Știrea inițială
Potrivit informațiilor redate de polițiștii sibieni, accidentul a avut loc la ora 09:27, pe magistrala feroviară 200, la kilometrul 120 +100 m, la halta Mârșa, la trecerea la nivel cu calea ferată.

Un camion și o garnitură de tren s-au ciocnit. Trenul transporta echipament militar. tren camion7 tren camion3

În urma impactului, locomotiva a sărit de pe linie. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar încărcătura nu a fost afectată. Traficul feroviar este blocat în acest moment.

La fața locului se așteaptă specialiștii Agifer. Din primele verificări s-a stabilit că șoferul nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată. tren camion4 tren camion1

„SAJ SIBIU trimite de urgență doua echipaje medicalizate, unul de tip C2 și unul de tip B în localitatea Mârșa la un accident feroviar între un tren și un camion. Echipajele ajunse la locul accidentului au constatat că nu sunt victime, doar pagube materiale. La accident au fost deplasate și forțe ISU”, transmit reprezentanții SAJ Sibiu.

La fața locului se află și echipaje de pompieri militari din cadrul ISU Sibiu cu autospecială de stingere, autospecială Smurd și autospeciale de transport victime multiple.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...