fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Scandal la o biserică din Sibiu – Icoane valoroase dispărute – Preotul are dosar penal

7.809

⇓ Ascultă știrea ⇓

Un preot de doar 25 de ani din sibiu are dosar penal pentru abuz de încredere. Lucian Pavel de la Parohia Săsăuș a fost reclamat de săteni după ce aceștia au observat că din biserica, monument istoric, au dispărut mai multe icoane vechi și valoroase, precum și diferite odoare sfinte. Acestea au ajuns la mănăstirea sâmbăta de sus pe motiv de restaurare, scrie libertatea.ro. 

Părintele este acuzat de săteni că a trimis obiectele de cult la restaurare “pe șest”, fără să-i anunțe în prealabil. Slujitorul lui Dumnezeu se apără, susținând că intenția lui a fost să conserve obiectele de cult, în nici un caz să le traficheze pe piața neagră. Inițial, reprezentantul Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, unde ajunsese o parte a obiectelor, nu a vrut să le înapoieze decât în schimbul achitării costurilor de restaurare. În cele din urmă, unele obiecte au fost readuse în biserica din Săsăuș, dar sătenii nu sunt convinși că sunt toate și cele originale.

Sunt câteva replici din finalul savurosului film “BD la munte și la mare”, în care tripleta Dem Rădulescu (Gogu) – Jean Constantin (Patraulea) – Puiu Călinescu (Trandafir) cade în plasa Miliției după ce a subtilizat de la Schitul Sihăstria o icoană făcătoare de minuni, destinată a ajunge la export pe o rețea ilegală. În zilele noastre și în viața reală, răposatul regizor Mircea Drăgan ar fi uimit să vadă o poveste mult mai tulbure în domeniu, derulată în satul Săsăuș, situat la 50 km de Sibiu. Pe un vârf de deal, e o localitate în care-și duc azi traiul în jur de 120 de suflete, transformată însă în ultimele patru luni într-o scenă de răfuieli sociale din cauza tânărului preot Lucian Pavel.

A ocolit avizul consiliului parohial

Proaspăt absolvent al seminarului de pe Cibin, părintele a primit în grijă prima parohie din carieră. Iar la distanță de opt luni după hirotonirea din noiembrie 2018 a purces la un act care a aruncat în aer întreaga comunitate.
Pe 4 iulie 2019, a întocmit o donație către Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, prin care ceda lăcașului brașovean dreptul de proprietate asupra a trei fragmente de prapor, o icoană pe sticlă și patru pe lemn, două uși de altar și o cruce de lemn, toate evaluate la 500 de lei. O operațiune discretă, efectuată fără aprobarea obligatorie a consiliului parohial, ci o inițiativă asumată, să zicem așa, direct pe barba preotului.

Preotul Lucian Pavel

Au dispărut și ușile de la altar

Localnicii au luat însă foc după câteva săptămâni, când, la slujba de duminică, au constatat cu stupoare că de pe pereți și de pe iconostas dispăruseră, de fapt, aproape 40 de icoane pe lemn, sticlă sau piele, potrivit estimărilor enoriașilor. Oamenii din Săsăuș spun că era vorba despre multe opere de valoare, unele cu vechime de peste două sute de ani, realizate inclusiv de frații Nicolae și Alexandru Grecu, celebrii pictori bisericești transilvăneni.
Iar văduvite au fost ambele biserici din sat, purtând deopotrivă hramul Adormirea Maicii Domnului. Cea mai importantă, construită din piatră în 1741, figurează și pe lista monumentelor istorice, în timp ce lăcașul de cult mai mic, din lemn, datând tot din sec. XVIII, a fost adus dintr-o comună vecină în 1926 și plasat pe locul unei foste biserici greco-catolice. De aici au dispărut în vară inclusiv ușile împărătești, cele de la intrarea în altar!

La Sâmbăta de Sus, pe urmele obiectelor de cult

Părintele le-a explicat oamenilor că obiectele s-au dus la Sâmbăta de Sus doar pentru a fi restaurate, urmând să se întoarcă după finalizarea operațiunilor. Alarmați, enoriașii au întocmit însă pe 11 august un proces-verbal de constatare, semnat și de epitropul Ioan Limpede, administratorul local al averii bisericești. La inițiativa lui Gheorghe Donu, președinte al Asociației Obștea Satului Săsăuș (AOSS), se trimit imediat sesizări și plângeri în mai multe direcții pentru a se încerca recuperarea patrimoniului și obținerea unor inventare oficiale din partea autorităților: Inspectoratul Județean de Poliție, Direcția de Cultură Sibiu, Protopopiat, Mitropolie, Arhivele Naționale, Muzeul Astra, Prefectură.

Parinte Daniel Breabăn și Gheorghe Donu (în dreapta)

Întregul Sibiu e pus pe jar de grozăvia de la Săsăuș, IPJ îi deschide dosar penal pentru abuz de încredere preotului Lucian Pavel, iar o delegație a enoriașilor merge direct la Sâmbăta de Sus pentru a da de urma icoanelor. Pe 14 august, are loc întrevederea cu arhimandritul Daniel Breabăn, prelatul care a semnat din partea Mănăstirii Brâncoveanu actul de donație de la Săsăuș.

Mitropolitul Laurențiu și fiul său, Dan Streza, într-o scrisoare-pamflet

Între timp, pe la ușile localnicilor din Săsăuș a început să circule o misivă-mărturie pe două pagini, redactată în stil pamflet și atribuită părintelui Lucian, ca și cum acesta și-ar motiva gestul în fața enoriașilor. Să vedem cum sună câteva pasaje relevante:
“Cunoșteam parohia din copilărie și ori de câte ori vedeam icoanele și odoarele bisericești îmi spuneam că o să vină vremea să fie ale mele. Iar vremea aceea a venit, iar mulțumirea mea sufletească s-a împlinit datorită Binefăcătorului Meu, Mitropolitul Laurențiu, și familiei sale”. “Numirea pe post trebuia răsplătită. În anii de studiu am învățat că totul se plătește, iar când a venit la mine fiul mitropolitului, prof. dr. Dan Streza, cu care sunt prieten, mi-am zis că trebuie să-l ajut. I-am arătat toate comorile bisericii noastre, de care numai auzise. M-am sfătuit cu el și am ascultat întru totul de el, știind că NIMENI nu ne va opri și NIMIC nu se va putea întâmpla, el asigurându-mă că tatăl lui știe și ne sprijină în lucrarea noastră”. “Îmi spunea cineva că dacă-i dau o icoană îmi dă o mașină nouă! Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. I-am dat prof. dr. Dan Streza toate icoanele și bunurile pe care le-a dorit, iar pe celelalte le-am ascuns ca să le vând cât mai bine pe piața neagră”. “Prof. dr. Dan m-a asigurat să nu-mi fac griji, că cele date lui n-o să le găsească nimeni, iar la Mănăstirea Sâmbăta oamenii știu lecția. Ele se restaurează urgent, se face câte o replică și originalul este scos urgent din țară prin oamenii noștri de încredere. Dacă sătenii vociferează și pun întrebări le închidem gura cu câteva icoane făcute identic cu cele vechi, că tehnica face acum minuni. Le dăm câte icoane vor!” “Se spune că mă ajută mitropolitul? Asta e sigur și nu știu cine o să-i stea în cale, că el știe pe toată lumea! E prieten cu toți politicienii și se știe că aici dictează deputatul Terea. Și PSD-ul se sprijină pe mitropolit!”.

„Munciți pentru biserică, nu mai tot întrebați de icoane!”

Trimiterile sunt, evident, către mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, și către unul dintre fiii săi, Dan Streza, căruia i-a condus și personal lucrarea de doctorat, nesocotind total un conflict de interese clasic, documentat anul trecut de portalul safielumina.ro.
Scenariul că icoanele s-au evaporat de-a valma pentru a se pierde urma originalelor destinate ulterior traficului circula însă de la bun început în întreaga comunitate.
Una dintre femeile din sat – “nu-mi da numele, mamă, că nu vreau să am probleme, și-așa sunt bătrână cu-ale mele!” – povestește: “Ne-am dus la spovedit și m-am speriat când am văzut că nu mai există nici o icoană pe pereți și la iconostas.
”După ce a venit cineva de la Culte să cerceteze, iar lumea a început să vocifereze, ne-a certat direct la slujbă. «Băi, ați crezut că mă faceți pe mine de rușine? Pe voi vă faceți de rușine!». Am înmărmurit toți, vreo 30-40 de oameni. Iar când l-am mai întrebat de icoane, că sunt ale noastre din moși-strămoși, ne-a luat la rost pe un ton ridicat. «Dacă sunt ale voastre, puneți mâna întâi și munciți pentru biserică, ajutați, nu vă mai tot interesați de icoane!»”.

Reapar icoanele, dar războiul continua, în lipsa inventarului

Sub presiunea comunității, icoanele au reapărut recent în biserică, aduse de la Sâmbăta de Sus ori de prin alte locuri de depozitare, după ce preotul a alertat Protopopiatul și Mitropolia în legătură cu situația explozivă din sat. Războiul e departe însă de a fi încheiat, fiindcă enoriașii, în lipsa unui inventar precis, nu au garanția că operele dispărute de circa patru luni s-au și întors în integralitate ori dacă cele revenite în Săsăuș sunt originalele sau niște copii.
“Icoanele alea care sunt acum pe stânga nu le-am văzut în viața mea. Nu știu ce-i cu ele! Iar iconostasul era așa frumos împodobit cu icoane vechi încât fiecare preot dinainte avea grijă de ele ca de ochii din cap”, se plânge o bătrână din Săsăuș.

Biserica din Săsăuș

„Preotul le-a răspuns obraznic și polițiștilor”

Confuzia totală e confirmată și de președinte al Asociației Obștea Satului Săsăuș (AOSS).
E incredibil ce s-a petrecut cu aceste lucruri păstrate intacte de generații întregi, dar date acum peste cap de noul preot, care a avut răspunsuri obraznice până și pentru polițiști, când au venit prima dată la cercetări”.

Preotul Lucian Pavel: „Am adus icoanele înapoi, am fost greșit înțeles”

Cu greu, după ce întunericul s-a așternut peste sat, părintele a acceptat să discute cu reporterul și să deschidă ușile bisericii, invocând inițial o interdicție expresă dictată de protopopul de la Agnita, Mihai Naicu. Preotul Lucian Pavel spune: “Nu am vrut să fac un lucru rău. Doream doar să conserv niște icoane și să beneficiem de serviciile atelierului de la Sâmbăta. Iar ideea a venit direct de la Mitropolie. Părintele Breabăn de la Sâmbăta a propus să facem un act de donație. „N-am venit la Săsăuș ca să stric rânduiala oamenilor, ci cu gânduri bune. Și nici n-am de gând să plec. Din contră, am început restaurarea bisericii, cu fonduri de la Primărie și Consiliul Județean, dar și de la comunitate”, a mai spus acesta.
“Nu sunt prieten cu Dan Streza, fiul Înalt Preasfințitului Laurențiu. Am avut doar o relație ca între profesor și elev. La Sibiu am terminat facultatea, dar mai continui acum cu un master de un an”, mai spune preotul Lucian Pavel.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...