fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Spectacol unic de percuție pe ritmuri de jazz la Biblioteca Astra

77

⇓ Ascultă știrea ⇓

Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA găzduiește luni, 4 noiembrie, de la ora 19:00, un spectacol unic de percuție pe ritmuri jazz, clasice și contemporane susținut de îndrăgitul duo PERCUSSIONEscu.

Evenimentul este invitat în cadrul Stagiunii ICon Arts@Biblioteca ASTRA și face parte din programul Transylvania Live. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, prin rezervarea solicitată la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Întregul concert este construit în jurul dialogului creativ dintre două dintre cele mai importante instrumente de percuție: marimba și vibrafonul, instrumente cu posibilități infinite, ce redau sonorități complexe, exotice și inedite în spațiul românesc, oferind un spectru fascinant de efecte, culori și forme sonore.

Cei doi interpreți, Irina Rădulescu – marimbă și Răzvan Florescu – vibrafon, s-au făcut remarcați pe numeroase scene din țară și străinătate prin abordarea unică a ansamblului PERCUSSIONEscu ce propune publicului un program muzical aparte, aflat la confluența stilurilor clasic, jazz și contemporan. Astfel a luat naștere „Vibraimba”, un concept hibrid care descrie cel mai bine combinația exotică de instrumente și, de altfel, noua direcție stilistică ce se conturează prin fiecare concert.

Programul concertului va cuprinde lucrări pentru duo de marimbă și vibrafon compuse de A. Petrache, E. Sejourne, K. Abe, J.S. Chappi, B. Pintilie și DanDe Popescu. Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va pregăti și cu acest prilej o expoziție specială inspirată de tematica propusă de artiști și proiect.

Seara se va încheia printr-o invitație la degustare de vinuri oferite de Senator Wines, partenerii Stagiuni ICon Arts@Biblioteca ASTRA.

Evenimentul va avea loc în continuarea programului Transylvania Live, organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România în parteneriat cu Fundația Mihai Eminescu Trust, un proiect cultural co-finanțat de AFCN.

Despre PERCUSSIONEscu
Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație sunt elementele care definesc PERCUSSIONEscu, singura formație camerală de percuție din România, înființată în anul 2016 de către tinerii muzicieni Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și pentru muzica nouă deopotrivă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție.

Direcția muzicală pe care o propune PERCUSSIONEscu este inedită, artiștii căutând în permanență să împărtășească publicului muzica ce se află la granițele a trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan. Abordarea îndrăzneață și originală a celor doi a fost imediat observată și apreciată încă de la debut, câștigând aprecierea publicului cu fiecare apariție.

Printre cele mai importante realizări ale formației se numără reprezentarea Universității Naționale de Muzică din București la Festivalul și Concursul internațional “Umanitaria” din Milano (2017), obținerea dublei burse Erasmus pentru anul universitar 2018-2019 la Academia de Muzică Janaček din Brno, Cehia (prima bursă Erasmus oferită de UNMB pentru o formație camerală), debutul internațional ce a avut loc în luna decembrie a anului trecut, prin susținerea unui concert în cadrul Festivalului Internațional de Percuție din Brno.

Printre realizările recente se numără seria de concerte în cadrul proiectului “Transilvania Live” și concertul “Vibraimba” susținut la Paris, în urma obținerii marelui premiu al concursului “Festivalul muzicii maghiare”. În prezent fac parte din proiectul “Connectarts”, prima platformă online din România dedicată promovării Profesioniste a tinerilor interpreți de muzică clasică/contemporană.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...