fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Cel mai bun maseur din țară se desemnează la Sibiu

657

⇓ Ascultă știrea ⇓

Un masaj este mereu binevenit. Te relaxează și te ajută să continui ”lupta” cu mai multă energie. Asta dacă masajul este făcut de cineva care chiar se pricepe, și te ridici de pe masă relaxat și nu plin de vânătăi. Pentru ca de acum să știți pe mâna cui vă lăsați, consultați lista celor care participă la primul Campionat de Masaj, organizat la Sibiu. Aici vin cei mai buni maseuri din țară.

Este pentru prima dată când în România se organizează un Campionat de Masaj, și asta se întâmplă la Sibiu. ”Noi suntem parte din mai multe organizații internaționale, iar acestea organizează astfel de competiții, așa că am decis să urmăm și noi modelul. La Sibiu vin peste 70 de maseuri din țară și 3 concurenți din străinătate. Cei care îi vor juriza sunt experți din staff-urile străine, dar și români”, spune Iulian Motoc, președintele Asociației de Masaj și Terapii complementare și organizatorul competiției.

Oricât de ciudat ar suna ”Campionat de Masaj”, lucrurile sunt serioase și foarte bine delimitate zonele care trebuie punctate. ”Concurenții și-au ales două categorii din 6, la care participă. Timp de 50 de minute sunt punctați la cinci categorii: tehnica masajului, modul în care interacționează cu clientul, decorul, cursivitatea și ergonomia. Toate acestea sunt deosebit de importante. Decorul este primul, de exemplu, pe care clientul îl observă atunci când intră în cabinet. Felul în care i se adresează maseur-ul este de asemenea menit să îl relaxeze pe client, la fel și felul în care este sunt aplicate tehnicile de masaj”, explică Iulian Motoc.

Și pentru că e un concurs, câștigătorii vor primi premii de la sponsorii competiției- li se va decora cabinetul sau îl vor dota cu creme și uleiuri pentru masaj.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...