2018 08 11 protest.still001111 rsz crp
Foto Epoch Times

Dosarul evenimentelor din 10 august va fi desecretizat săptămâna aceasta, a anunțat Ministrul de Interne, Marcel Vela. Procesul durează pentru că sunt implicate mai multe instituții. 

„Va fi desecretizat în această săptămână. (…) Este posibil în orice moment să-l desecretizăm. Sunt câteva proceduri în care sunt implicate și alte instituții. Dar răspunsul meu de ministru al Afacerilor Interne este „Cât mai repede. Până vineri, cel târziu”, a declarat Marcel Vela la Europa FM.

După desecretizare, publicul va vedea despre ce documente este vorba în dosarul 10 august 2018. Ministrul a subliniat că trebuie să comunice și cu alte instituții implicate pentru a primi aviz de desecretizare.

„Eu sunt sigur că va fi foarte repede primit răspunsul, însemnând ore, nu zile. Începând de mâine (miercuri, n.r.), oricând este posibil să facem un comunicat pe această temă. Veți afla toată derularea evenimentelor, implicarea instituțiilor și tot ceea ce conține respectivul raport”, a spus ministrul de Interne.

Marcel Ion Vela a declarat încă de la audierea din Parlament pentru avizul de numire în funcția de ministru, că raportul privind protestele din 10 august 2018 trebuie desecretizat, chiar dacă nu conţine lucruri „extraordinare”.

Vela a spus că secretizarea raportului creează neîncredere în instituţiile statului.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.