VIDEO FOTO S-a deschis cel mai frumos Târg de Crăciun din România – Arată magic

11.241

Cel mai frumos Târg de Crăciun din România s-a deschis vineri seara. Sibiul arată, și în acest an, ca în povești. Sunteți cu toții așteptați să vedeți ce surprize v-au pregătit organizatorii.

Aproximativ 10.000 de oameni au luat parte, la ora 19, la marea deschidere a Târgului de Crăciun.

Deschiderea Târgului de Crăciun Sibiu 2019: Ediția cu numărul 13 a celui mai așteptat eveniment de iarnă din Sibiu, Târgul de Crăciun, se desfășoară în perioada 15 noiembrie 2019 – 3 ianuarie 2020, fiind inaugurată printr-un concert susținut de Radu Nechifor și Monica Anghel, în 15 noiembrie, ora 19:00.

Publicată de Ora de Sibiu pe Vineri, 15 noiembrie 2019

Ediția cu numărul 13 a celui mai așteptat eveniment de iarnă din Sibiu, Târgul de Crăciun, se desfășoară în perioada 15 noiembrie 2019 – 3 ianuarie 2020, fiind inaugurată printr-un concert susținut de Radu Nechifor și Monica Anghel.

video

Peste 100 de expozanți sunt prezenți de astăzi în Piața Mare din Sibiu pentru a oferi experiențe plăcute vizitatorilor, iar pentru cei mici sunt pregătite diverse atracții printre care se numără Atelierul lui Moș Crăciun și patinoarul în aer liber, dar și Parcul lui Moș Crăciun.

La căsuțele din târg veți găsi o gamă variată de produse precum decorațiuni de Crăciun si bijuterii din porțelan, căni pictate manual, coronițe, ghirlande, globuri, obiecte specifice Crăciunului, sculptate manual si aduse din Bethlehem, precum și diverse specialități gastronomice: de la mezeluri locale, la bunătăți maghiare și burgeri din carne de vită Angus sau chiar vegetali.

Mirosul de turtă dulce și vin fiert cu scorțișoară, luminițele magice, bradul înalt și frumos împodobit și cele peste o sută de căsuțe cu produse specifice perioadei sărbătorilor de iarnă au creat atmosfera perfectă pentru ca Târgul de Crăciun din Sibiu să fie mai mult decât magic.

Interviu: Află totul despre Târgul de Crăciun Sibiu 2019

Publicată de Ora de Sibiu pe Vineri, 15 noiembrie 2019

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi