centrul de zi pentru batrani 34

Primăria Sibiu are în vedere construirea unui centru pentru persoanele defavorizate. Acesta ar urma să fie ridicat pe strada Oțelarilor, din fonduri europene nerambursabile. Dar, înainte de a trimite proiectul pentru finanțare trebuie aprobat de Consiliul Local.

Documentul prezintă în mare utilitatea viitorului centru: va fi un centru de zi pentru copiii aflați în dificultate socială și unul pentru vârstnici. Activitățile care vor avea loc acolo își propun să îi ajute pe vârstnici să recapete mobilitatea fizică, dar și o regenerare economică și socială a celor două categorii. Cei care propun înființarea acestui centru speră că astfel vor dispărea discrepanțele sociale.

Valoarea construcției, ce va fi una modernă, se ridică la 5.456.623 de lei cu TVA. Municipiul sibiu va suporta 2% din valoarea eligibilă a proiectului, adică 109.132 de lei, dar și cheltuielile neeligibile.

Proiectul va fi depus pentru finanțare europeană nerambursabilă.

Comentariul meu

Lasă un răspuns