Centru multifuncțional pentru copii, tineri și vârstnici. Primăria Sibiu accesează fonduri europene

1 984

⇓ Ascultă știrea ⇓

Primăria Sibiu pornește demersurile pentru construcția primului centru multifuncțional dedicat comunității, în zona Henri Coandă – Oțelarilor. Centrul care va fi construit cu fonduri europene va asigura un spațiu de suport și socializare atât copiilor și tinerilor, cât și vârstnicilor din acest cartier.

Pentru a pregăti din timp demersurile în vederea realizării centrului multifuncțional, primarul Astrid Fodor supune acest proiect aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din luna noiembrie.

“Obiectivul principal al proiectului este acela de a oferi suport comunității acestui cartier situat la marginea orașului, acordând posibilitatea cetățenilor de a se întâlni și de a primi consiliere din partea unor specialiști. Concret, vom construi un centru multifuncțional care va cuprinde un centru de zi pentru copiii din zonă și unul pentru persoane vârstnice, ambele categorii sensibile, care au nevoie de sprijin din partea comunității noastre.”, spune Astrid Fodor, primarul municipiuluI Sibiu.

Centrul de zi pentru copiii va oferi prin personal specializat sprijin în pregătirea temelor, activități educative, recreative și de socializare, orientare școlară și profesională, precum și consiliere psihologică. De asemenea, aici vor avea loc activităţi de consiliere, pregătire profesională și sprijin pentru părinți.
În Centrul de zi pentru persoanelor vârstnice se vor organiza activități de socializare prin activități recreative de grup, oferindu-se și consiliere juridică, medicală și psiho-socială.

Centrul va oferi un total de 120 de locuri. Clădirea care va fi construită pe un teren de 435 de metri pătrați va avea parter, etaj și mansardă și va include: două săli dedicate activităţilor pentru vârstnici, o sală de sport, două săli de activităţi pentru copii şi tineri, trei săli multimedia, o ludotecă, birouri pentru personal și alte spații administrative și de depozitare.

Proiectul estimat la o valoare de 5,45 milioane lei a fost aprobat pentru finanțare și va intra în etapa precontractuală. Următorul pas este lansarea achiziției pentru realizarea proiectării tehnice și pentru execuția lucrărilor.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Mona scrie

    wow , ar fi foarte bine ptr. cartier

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.