Un echipaj pirotehnic din cadrul ISU Sibiu s-a deplasat la Porumbacu de Sus acolo unde localnicii au descoperit un proiectil exploziv de război.

„Astăzi în jurul orei 10:00, echipajul pirotehnic din cadrul ISU Sibiu a fost sesizat cu privire la descoperirea unui proiectil exploziv de război pe raza localității Porumbacu de Sus, zona Piscuri, de către un grup de localnici care igienizau zona de resturi vegetale. La fața locului echipajul pirotehnic a procedat la cercetarea, identificarea, ridicarea, transportul și depozitarea în vedere distrugerii ulterioare a unui proiectil exploziv de război, calibrul 100 mm”, anunță ISU Sibiu.

Pirotehnicienii sibieni reamintesc cetățenilor că, în cazul în care descoperă muniție rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le miște din locul în care au fost găsite, să nu încerce să le demonteze componentele muniției sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuințe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunțe ISU sau Poliția prin telefonul de urgență 112 pentru a interveni în vederea ridicării și neutralizării acestor elemente.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.