Ora de Sibiu
Știri in direct

Incidentul de la Promenada Sibiu, tratat ca eveniment colectiv de muncă. S-a deschis doar penal

654

⇓ Ascultă știrea ⇓

În urma incidentului de miercuri seara de la Promenada Sibiu cinci persoane au ajuns la spital pentru că au acuzat stări de rău și senzații de vomă. Din acest motiv, dar și pentru că este vorba despre mai multe victime, autoritățile tratează totul ca un eveniment colectiv, iar polițiștii au deschis un dosar penal. 

Patru dintre cei care au ajuns miercuri seara la spital sunt angajați ai Promenada Sibiu. ”Doi dintre ei sunt angajați ai serviciului de pază, iar alți doi ai serviciului privat de pompieri. Despre a cincea victimă încă nu știm dacă e angajată acolo sau era client. Dar, pentru că este vorba despre mai mult de trei angajați implicați, tratăm totul ca pe un eveniment colectiv. Se fac verificări pentru a identifica cauzele acestui eveniment din punct de vedere al securității și sănătății în muncă. Apoi, în funcție de rezultatele anchetei evenimentul va fi sau nu încadrat ca accident colectiv de muncă”, a explicat Alexandra Tintea, purtător de cuvânt al ITM Sibiu.

VEZI AICI CUM SE SIMT CEI CINCI SIBIENI

În același timp, și polițiștii sibieni au deschis un doar penal. ”In cauza, politistii sibieni s-au sesizat din oficiu si au deschis un dosar de cercetare penala „in rem” care vizeaza savarsirea infractiunilor de neluarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca, respectiv nerespectarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca”,  declarat elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

PROMENADA SIBIU FUNCȚIONEAZĂ FĂRĂ AUTORIZAȚIE DE LA ISU

Șeful ISU, nelămurit

Cosmin Blacu, șeful ISU Sibiu, a declarat că și în cadrul instituției pe care o conduce s-a demarat o anchetă privind victimele incidentului, pentru că ceva nu este în regulă. ”Au fost cinci persoane care au ajuns la spital pentru că au acuzat stări de rău și senzații de vomă. Ciudat este însă faptul că au ajuns la spital la ceva timp după incident, iar ei nu au fost expuși direct contactului cu dioxidul de carbon. Acesta a fost eliminat la subsol, iar acei care au ajuns la spital s-au aflat ori la intrarea mall-ului, ori în interior. Trebuie să stabilim exact ce s-a întâmplat”, spune Cosmin Balcu.

 

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...