Anunț de ultimă oră – vin ninsorile și frigul

0 3.951

⇓ Ascultă știrea ⇓

Meteorologii vin cu vești despre începutul lui decembrie. De luni vremea se va răci semnificativ, iar ninsorile își vor face apariția la munte, în nordul și centrul țării. Vântul va bate cu putere, iar apariția poleiului nu este exclusă, scrie digi24.ro

Potrivit unei informări meteo transmise duminică, începând de luni de la ora 7.00 până marți la ora 10.00 apar ninsorile la munte, în nord și în centru, dar și depunerile de polei, intensificările vântului și vremea rece.

Aria precipitațiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul și centrul țării.

În Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei treptat vor predomina ninsorile și local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crișanei și în centrul și sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitații mixte.

În cursul nopții de luni spre marți (2/3 decembrie) și în dimineața zilei de marți, precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare se vor semnala și în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei.

La munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor.

Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spații mai mici și în celelalte zone, cu viteze în general de 45… 55 km/h.

În prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.