Locuitorii unei comune din Franța nu au voie să moară în weekend și de sărbători

883

Un primar dintr-o localitate din Franța le-a interzis locuitorilor să moară în weekend și de sărbătorile legale, potrivit unei hotărâri publicată vineri, notează Mediafax, care citează Le Point.

Isabelle Dugelet de la primăria comunei La Gresle din departamentul Loire încearcă să atragă atenția asupra faptului că, în mediul rural, este lipsă de personal medical.

„Este interzis locuitorilor să moară la domiciliu pe teritoriul comunei sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare publică pe o perioadă nedefinită”, arată decizia semnată de reprezentanta locală.

„Un deces survenit de curând într-o duminică a dovedit absurditatea unui sistem, față de care un primar răspunde cu o decizie absurdă”, și-a justificat gestul Isabele Dugelet, primarul comunei care numără aproximativ 850 de locuitori.

La 1 decembrie, edilul a avut nevoie de două ore și jumătate să poată găsi un medic pentru a constata decesul unui localnic, a explicat presa franceză. „E lipsă de respect față de persoana decedată și de familia acesteia”, a comentat edilul.

Primarul a arătat că prin decizia sa absurdă își dorește să denunțe o „situație sanitară catastrofală” atât în comuna sa, cât și în zonele învecinate din Franța. „Oamenii reușesc cu greu să primescă tratamentul de care au nevoie, să găsească un medic și uneori trebuie să străbată mari distanțe”, a arătat Isabelle Dugelet.

Sursa: Digi24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi