Ora de Sibiu
Știri in direct

Produsele vândute în târgurile de Crăciun verificate de inspectorii de la Protecția Consumatorului

361

Produsele tradiționale vândute în târgurile de Crăciun vor fi verificate pentru a se vedea cât de tradiționale sunt. Operatorii economici vor trebui să prezinte inspectorilor de la Protecția Consumatorului atestatele din partea Ministerului Agriculturii. 

„In scopul prevenirii si combaterii practicilor care dăunează vietii, sanatatii, securitatii si intereselor economice ale consumatorilor si asigurarii dreptului consumatorilor de a fi informati, in perioada 9-24 decembrie 2019, Comisariatele Regionale pentru Protectia Consumatorilor vor desfasura activitati de consiliere a operatorilor economici, de informare si educare a consumatorilor, precum si actiuni de supraveghere si control in Targurile de Craciun”, a declarat Mihaela Irina Ionescu, președinte interimar al ANPC, într-un comunicat de presă.

Paul Anghel, directorul ANPC a explicat pentru MEDIAFAX ce condiţii trebuie să îndeplinească produsele pentru a fi considerate tradiţionale de către inspectorii autorităţii.

„Produs tradiţional este cel care un atestat de produs tradiţional dat de către Ministerul Agriculturii care a trecut prin nişte proceduri, în urma cărora să rezulte că produsul este fabricat fie după metodă tradiţională, fie cu ingrediente tradiţionale, fie în anumite zone cu tradiţie pentru aşa ceva. Sunt foarte multe produse industrializate cărora li se taie etichetele şi se vând în spaţii amenajate ca şi când ar proveni dintr-o gospodărie mică. Dar produsele respective au aditivi şi toate celelalte membrane artificiale şi aşa mai departe pe care bunica mea sau bunica dumneavoastră sau părinţii, dacă făceau anumiţi cârnaţi de casă, nu foloseau membrana artificială, nu foloseau aditivi, nu foloseau carmin. Foloseau boia, foloseau alte lucruri care erau naturale la vremea respectivă”, a spus Paul Anghel.

Directorul ANPC a adăugat că produsele pot fi tradiţioanale integral, realizate după reţetă tradiţională sau cu ingrediente tradiţionale.

„Ori ingredientele ori produsele să respecte stilul tradiţional sau să aibă metoda tradiţională. Dar peste toate acestea trebuie să fie acreditate după normele, punctajul, după auditul făcut de Ministerul Agriculturii. Ca să fie produs tradiţional trebuie să fie în baza unor scheme de calitate şi fişe tehnice de produs. Dacă spune că e reţetă tradiţională, trebuie să respecte reţeta tradiţională, dacă e produs tradiţional trebuie să respecte produsul tradiţional, dacă spune că e reţetă consacrată, reţeta trebuie să fie înregistrată la Ministerul Agriculturii, sunt mai multe sintagme. Dar în orice caz, un produs industrial nu este produs tradiţional. Cârnaţii de serie, salamul de serie nu poate să fie tradiţional”, a spus acesta.

În cursul zilei de joi, 200 de operatori economici au fost consiliați cu privire la modul in care trebuie să îşi desfăşoare activitatea de comercializare de bunuri si prestări de servicii, conform legii, astfel încât consumatorii sa se bucure de atmosfera sărbătorilor de iarna în condiţii de siguranţă.

Actiunea se va extinde la toate târgurile de Crăciun din ţară, acţiune premergatoare controalelor ce urmeaza a avea loc. „ Atragem atenţia asupra faptului că sintagma „produs traditional” poate fi utilizată în situaţia în care produsele sunt atestate ca şi produse tradiţionale, conform prevederilor legale. Totodata operatorii economici trebuie sa acorde atenţie sporită modului de transport, depozitare şi manipulare a produselor comercializate astfel încat produsele să nu fie supuse unor diferenţe termice care ar putea conduce la alterarea acestora. In cazul produselor comercializate vrac, important este sa fie menţionat preţul per cantitate respectiv 100 de grade produs, iar daca pretul este per bucată, bucaţile să aibă acelaşi gramaj”, a mai spus Mihaela Irina Ionescu, în comunicat.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...