Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Se construiește primul teren de baschet 3×3 în Sibiu – În parcare la Sala Transilvania

442

⇓ Ascultă știrea ⇓

Vești bune pentru pasionații de baschet din Sibiu! Sala Transilvania construiește primul teren de baschet 3×3 din oraș, cu ajutorul Consiliului Județean Sibiu, iar vestea este cu atât mai îmbucurătoare, cu cât terenul îi va fi dedicat fostului mare baschetbalist Elemer Tordai. Terenul îi va purta numele și va fi deschis, din primăvara anului viitor, pentru toți pasionații de baschet.

În curtea Sălii Transilvania se lucrează de zor la un teren de baschet 3×3 omologat FIBA, primul din oraș, care va avea și o denumire simbolică. Terenul va purta numele lui „Toci”, unul dintre jucătorii emblematici ai Sibiului și ai României, baschetbalist de care se leagă cele două titluri obținute de CSU Sibiu.

”În urma discuțiilor purtate cu familia lui Elemer Tordai, BC CSU Sibiu și asociația Al „6-lea Jucător”, am decis să încurajăm tinerii pasionați de baschet prin construirea primului teren de baschet 3×3 din Sibiu, omologat FIBA. Așadar, terenul va purta numele jucătorului Elemer Tordai și va fi deschis tuturor pasionaților de baschet. Mai pregătim o surpriză, dar o vom dezvălui în primavară, când vom inaugura terenul”, a declarat Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania Sibiu.

Suprafață de joc, marcaje și nocturnă omologate FIBA

Construcția va fi finanțată de Consiliul Județean Sibiu și va corespunde normelor internaționale, având suprafață, marcaje și panou omologate FIBA. Terenul va avea, în interiorul liniilor de joc, dimensiunile de 15 m lățime și 11 m lungime. Pe zona de joc, inclusiv 1,5 m în plus, pe contur, se va realiza montarea unei suprafețe sportive interlocking flotant, direct peste stratul suport, nou realizat, prin înlocuirea pavajelor existente cu o placă de beton elicopterizat cu cuarț. Suprafața sportivă este produsă în SUA, fiind prima suprafață certificată FIBA. Terenul va fi împrejmuit cu un gard metalic din plasă împletită, situat la 3 m distanță de zona de joc, oferind astfel gardă de protecție. Terenul este prevăzut cu iluminat nocturn de 4 stâlpi de 9 metri înălțime, conform standardelor pentru terenuri exterioare, asigurând o iluminare de minimum 600 de lucși. Fiecare din corpurile de iluminat constră într-un proiector care conține 96 de LED-uri, cu lumină de culoare alb neutru, iar controlul iluminatului se realizează printr-o interfață digitală adresabilă pentru iluminat (DALI).

Tribună pentru spectatori

Terenul va beneficia și de o tribună pentru spectatori, realizată din structură metalică și îmbrăcată în lemn de deck de esență massaranduba, fiind unul dintre cele mai puternice și durabile materiale naturale. Gradena a fost proiectată pe latura nordică a terenului și are o capacitate recomandată de 60 de locuri. Jocul de baschet 3×3 se dispută pe un teren cu un singur panou, care va fi achiziționat, alături de inel, de la un furnizor oficial FIBA, acreditat pentru competiții, fabricat în Germania.

O altă surpriză constră în ridicarea, în proximitatea terenului, a unui podium de premiere, care este dotat cu acces și pentru persoanele cu dizabilități.

Terenul de baschet 3×3 din curtea Sălii Transilvania care va purta numele lui Elemer Tordai va fi inaugurat în primăvara anului 2020.

Primește titlurile instant

Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...