Controale ale inspectorilor de muncă la firmele de construcții din Sibiu. Au dat zeci de amenzi

0 514

În perioada martie – decembrie 2019 s-au desfăşurat acţiunile de control din cadrul Campaniei naţionale privind prevenirea riscurilor de cădere de la înălţime în domeniul construcţiilor.

Inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Sibiu au efectuat 26 de controale la unităţile care au obiect de activitate domeniul construcţiilor, cu un număr de 568 de lucrători. S-au constatat 80 de deficienţe, pentru care s-au aplicat 68 de sancţiuni contravenţionale sub formă de avertismente şi 12 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 45.500 de lei. Cele mai frecvente deficienţe constatate de inspectorii de muncă au fost: lipsa informării lucrătorilor cu privire la riscurile la care sunt expuşi precum şi a măsurilor şi activităţilor de prevenire şi protecţie; instruirea deficitară în privinţa securităţii şi sănătăţii în muncă; neamenajarea corespunzătoare a locului de muncă; lipsa utilizării echipamentului de protecţie precum şi dotarea necorespunzătoare a schelelor cu echipamente de protecţie a lucrătorilor.

Campania a avut ca obiective creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor şi al angajaţilor în ceea ce priveşte obligativitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, cu precădere în prevenirea riscului de cădere de la înălţime, verificarea utilizării în condiţii de securitate a echipamentelor de muncă specifice domeniilor construcţiilor de clădiri şi a lucrărilor speciale de construcţii, încurajarea unei abordări participative prin implicarea principalilor actori din domeniul construcţiilor implicaţi în diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea dispoziţiilor legale aplicabile în domeniul construcţiilor precum şi promovarea bunelor practici în acest domeniu de activitate economică.

Această campanie, iniţiată la nivel naţional de Inspecţia Muncii a cuprins patru etape. Prima etapă a avut loc în perioada martie – mai 2019 şi a constat în informarea şi conştientizarea angajatorilor, lucrătorilor şi partenerilor sociali din judeţ, cu activitate în domeniul construcţiilor privind riscurile de cădere de la înălţime.A doua etapă desfăşurată în perioada iunie – octombrie 2019 a constat în verificarea prin acţiuni de control, la angajatori, a modului de implementare a prevederilor legale care au făcut obiectul campaniei fiind intervievaţi lucrătorii care au fost identificaţi că desfăşoară lucrări la înălţime la data controlului sau care au în fişa postului atribuţii sau sarcini în care apar aceste riscuri.A treia etapă derulată în perioada noiembrie – decembrie 2019 a constat în verificarea realizării măsurilor dispuse şi stabilite în procesele verbale de control încheiate cu ocazia campaniei.Ultima etapă va cuprinde centralizarea rezultatelor campaniei şi valorificarea rezultatelor.

Rezultatele obţinute în cadrul Campaniei de control desfăşurate în anul 2019 vor sta la baza direcţiilor prioritare pentru acţiuni de îndrumare şi control pentru anul 2020.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.