Conducerea lui FC Hermannstadt despre demisia lui Neagoe – „Voia sa renunțe la 12 jucători”

0 1.512

Președintele lui FC Hermannstadt, Iuliu Mureșan, a dezvăluit motivele pentru care antrenorul Eugen Neagoe a demisionat. Acesta a mărturisit că tehnicianul a dorit să schimbe aproape jumătate din lotul actual.

Neagoe a discutat cu conducerea și a cerut ca 12 jucători să plece, iar în locul lor să vină alții, aspect considerat imposibil de Iuliu Mureșan, mai ales că pauza de iarnă este una scurtă. „Neagoe a cerut să plece 12 jucători și să aducem în loc vreo 8, 9, 10. Nu știu. I-am spus că nu se poate face acest lucru, cel puțin nu la Hermannstadt, nu acum. Cred că nici nu e cazul să facem așa mișcări ample în lot. Sigur că ne gândim, la fel ca toate echipele, să aducem vreo trei-patru jucători, maximum cinci. Poate vor pleca tot atâția. Eu mereu am fost de principiul ca întâi să vină fotbaliști, să fim asigurați, abia apoi să plece jucători. Altfel dai afară 10-12 jucători, iar când începe pregătirea ai găsit doar unul sau doi. Și atunci ce se-ntâmplă? Ar fi o greșeală de management pe care eu, la experiența mea, nu pot s-o fac.” , a declaerat președintele Iuliu Mureșan pentru Digi Sport.

Neagoe a semnat cu Hermannstadt la începutul lunii octombrie. În acest timp a condus echipa în 10 partide și a înregistrat două victorii, 6 egaluri și două înfrângeri. A remizat cu echipe cu pretenții la play-off și la titlu: Viitorul Constanța, CFR Cluj, Astra Giurgiu și Gaz Metan Mediaș.

Sursa: Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.