VIDEO – Anunț de la Astrid Fodor – Zeci de noi autobuze cumpărate de Primărie la Sibiu

3.160

Mobilitatea urbană este o problemă pe care Primăria Sibiu se străduiește să o rezolve. Una dintre soluții este modernizarea transportului public în comun, iar pentru asta municipalitatea a început de anul acesta proiectul. Au fost cumpărate autobuze noi, iar anul viitor alte câteva zeci vor ajunge la Sibiu.

Astrid Fodor, primarul Sibiului, recunoaște că traficul din oraș este o problemă. Dar, spune ea, Sibiul încearcă să o rezolve, iar la fel ca în alte orașe mari ale Europei, soluția este transportul în comun și cel eco.

”Am pornit deja și noi spre cele trei mari direcții: transportul în comun, transportul ecologic și bicicletele. Pentru modernizarea transportului în comun am achiziționat anul acesta autobuze noi. Anul viitor vor mai veni 40-45 de autobuze cu gaz comprimat. tot anul viitor vom lua autobuzele electrice pentru cele două trasee- gară- valea aurie și gară- dumbrava. dar și minibuzele pentru zona istorică”, spune primarul.

Ora de Sibiu – ''Interviuri pe Față'' cu Delia Pușcă ? Invitată este Astrid Fodor – Primarul Sibiului

Publicată de Ora de Sibiu pe Duminică, 22 decembrie 2019

La Sibiu se încurajează și folosirea bicicletei, astfel că municipalitatea a demarat deja proiecte pentru piste de biciclete mai sigure. ”Trebuie să asigurăm piste mai sigure pentru sibieni. Am contractat deja pentru pista de la malul Cibinului la parcul Sub Arini, iar pentru pista de-a lungul Cibinului sperăm că vom putea lua fonduri europene, pentru că Guvernul a acceptat o supracontractare”, spune Astrid Fodor.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi