VIDEO Trenul urban al Sibiului devine realitate. A început birocrația

14.853

Proiectului trenului urban din jurul Sibiului a trecut de la stadiul de discuții la cel de implementare. Se află abia la început, dar faptul că au început demersurile birocratice arată că în câțiva ani va deveni realitate.

una dintre soluțiile pentru reducerea traficului din oraș și conectarea lui cu localitățile învecinate este trenul urban. Este un proiect de mare amploare, care nu poate fi realizat într-un termen foarte scurt. Dar, de la ideea proiectului s-a ajuns ca la final de 2019 să se înceapă demersurile birocratice pentru punerea șui în aplicare. ”Proiectul devine realitate. Pentru a-l putea implementa va fi nevoie să folosim o parte din infrastructura CFR-ului. Pentru asta am trimis deja scrisori, în vederea schimbării legislației, către ministerul transporturilor și Ministrul Fondurilor europene. Va fi nevoie și de o infrastructură proprie, dar va trebui să o folosim și pe cea a CFR-ului”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Ora de Sibiu – ''Interviuri pe Față'' cu Delia Pușcă ? Invitată este Astrid Fodor – Primarul Sibiului

Publicată de Ora de Sibiu pe Duminică, 22 decembrie 2019

Astrid Fodor spune că proiectul este unul de durată, dar pentru a nu mai pierde timp prețios, până în anul 2021, când se va deschide axa de finanțare din bani europeni, studiile vor fi finalizate. ”Este un proiect fezabil, care nu va deservi doar Sibiul, ci și localitățile învecinate. Se va realiza în mai multe etape, iar acestea vor fi stabilite în urma studiilor ce vor fi făcute. Până se deschide axa de finanțare vrem să fim gata cu toată birocrația, pentru a putea depune proiectul”

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (2)