În ce culori să îți vopsești bucătaria și cu ce plante să o ții vie

0 1.140

⇓ Ascultă știrea ⇓

Bucătăria partea esențială a căminului uman trebuie să ne dea o senzație de liniște prin felul în care este amenajată. Din cauză că petrecem acolo mult timp din viața noastră, pregătind hrana, mâncând, discutând și socializând, merită să o amenajăm așa cum trebuie, folosind o combinație reușită de culori și plante.

Culorile care înfrumusețează bucătăria 

Când vine vorba despre culori în bucătărie, cele mai comune întrebări care ne vin în minte sunt culoarea mobilei, materialul din care e realizat blatul, stilul, minimalist, modern sau rustic și plantele care ar putea conviețui în acest mic (de regulă) dar generos spațiu. Ne vom concentra aici mai mult pe culori, pe ceea ce reprezintă ele, pe ceea ce transmit ele psihicului uman.

Culoarea galben este o culoare primară din spectrul cromatic care emană optimism și veselie. Ea stimulează apetitul și este un prieten al gurmanzilor. Este o culoare ce luminează foarte bine locurile mai mici sau întunecoase. Galbenul are două forme de intensități, una vibrantă, folosită cu succes pentru a da accent decorului și cel pal sau untos, care merge foarte bine în locul albului.

Culoarea bleumarin sugerează sofisticăria și serenitatea. Ea se poate aplica în combinație cu finisaje albe și cu tonuri maro ce imită lemnul. Accentele metalice pot da strălucire bucătăriei într-un mod pe care probabil puțini l-ar putea anticipa. La prețuri relativ ieftine, se poate decora bucătăria cu accente metalice din argint, alamă sau cupru. Combinațiile de culori îndrăznețe pot aduce o adevărată revoluție coloristică în bucătărie. Turcoaz combinat cu verde chartreuse, galben sau portocaliu combinat cu gri sau roșu cu alb sugerează puternic creativitatea. Ele personifică părțile diferite ale personalității noastre, într-un continuum armonios. Nuanțele de gri merg excelent în combinație cu lemnul și finisajele albe. Pentru spațiile mici merge cel mai bine culoarea gri pal. Elementele din crom, alamă sau lemn se pot folosi excelent pentru a crea contrastele dorite.

Plantele transformă bucătăriile în locuri vii și naturale

Sunt multe plante sau arbori ornamentali de apartament care se simt bine în bucătărie, frumos amenajate într-un ghiveci, la lumină și căldură. De exemplu, violetele de Parma. Acestea se așează în mod ideal pe pervazul bucătăriei, lângă fereastră. Se plantează într-un vas de dimensiuni mici și se udă doar de două ori pe săptămână.

Orhideea fluture este o plantă frumoasă care se simte foarte bine în compania umezelii creată de aburii din bucătărie. Este o floare care se îngrijește foarte ușor și se udă doar o dată pe săptămână. În schimb, este foarte sensibilă la curenții de aer și la expunerea directă la lumină.

Begonia Rex este specia cea mai potrivită pentru bucătărie. Frunzele sale sunt bogat colorate în verde, roz, argintiu sau grena. Este o floare puțin pretențioasă însă la fel de sensibilă la lumina directă.

Anthuriumul pitic este o plantă deosebită deoarece face parte din grupul celor tropicale. De culoare roșie, aceasta se ține în ghiveci. Frunzele sale roșii sunt foarte frumoase și se mai folosesc în cadrul diverselor aranjamente florale. Aceste flori nu doar că dau un aspect exotic bucătăriei dar sunt și foarte rezistente în timp.

Încheiem cu specia de plante denumită Kalanchoe. Florile sale sunt mici și cresc în buchețele. Ele pot fi de mai multe culori: roșu, galben, portocaliu, alb sau mov. Această plantă înflorește tot timpul anului și nu depășește înălțimea de 25-30 de cm. Formează mici tufe și este ideală pentru traiul în ghiveci.

În concluzie, este bine să reținem importanța culorilor și a plantelor pentru noi oamenii și pentru calitatea vieții noastre. Este important nu doar ce și cât mâncăm dar și locul și ambianța, cele care de multe ori dau o savoare aparte.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...