incendiu alamor

Pompierii sibieni au intervenit de urgență în localitatea Alămor, acolo unde a izbucnit un incendiu la un magazin alimentar. Focul s-a extins la magazia din apropiere. 

UPDATE
Incendiul a fost lichidat de către salvatorii sibieni. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unor aparate electrocasnice. Pagubele înregistrate sunt următoarele: aparate electrocasnice, diverse produse alimentare depozitate. Au fost, de asemenea, afectate magazinul, cu suprafață de aproximativ 100 mp, și anexa gospodărească, cu suprafață de aproximativ 20 mp, în proporție de 100%.

Știrea inițială
Potrivit pompierilor sibieni, incendiul a izbucnit la un magazin, fosta lăptărie din localitate. „ISU Sibiu intervine de urgență cu două echipaje de pompieri militari și un echipaj de prim-ajutor calificat Smurd, în localitatea Alămor, la un incendiu izbucnit la un spațiu comercial și o anexă gospodădească, care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 100-150 mp”, anunță Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu. alamor

Din fericire, nu sunt semnalate victime. Incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia. Intervenția se află în dinamică.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns