Ora de Sibiu
Știri in direct

Autostradă pe hârtie – Câți kilometri pot fi inaugurați în 2020

653

La începutul fiecărui an, promisiunile cu privire la autostrăzile din țară au curs din belșug. Anul 2019 s-a încheiat trist – din cei 180 de kilometri de autostradă promiși, au fost inaugurați doar 43. Aceeași poveste și în anul 2018, când s-au promis 100 de kilometri și au fost inaugurați 60.

România are în prezent o reţea de aproximativ 830 de kilometri de drumuri de mare viteză. Cam cât avea Polonia în urmă cu mai bine de un deceniu, notează Digi24. Noul Guvern promite însă investiții cu 12% mai mari anul acesta pentru infrastructură.

Promisiunile lui 2019
Anul 2019 a început cu o nouă promisiune, complet decuplată de realitatea din teren: 180 de kilometri de autostradă inaugurați până la sfârșit de 2019. A fost născocirea venită din partea ministrului interimar al Transporturilor, Rovana Plumb.

În realitate, au fost deschiși de patru ori mai puțini. Kilometrii s-au înmulțit fix în ultima lună din an. Chiar și așa, promisiunea era din start utopică, având în vedere că în cel mai optimist scenariu, cu alinierea perfectă a planetelor, doar 69 de kilometri de drum aveau șanse reale de finalizare în 2019.

În scenariul realist, specialiștii de la Pro Infrastructura spuneau că cel mult 43 de kilometri vor fi deschiși traficului. Adică loturile 3 și 4 din Autostrada Lugoj-Deva, cei care erau de fapt întârziați din alți ani. Dar șefii de la Drumuri erau din cu totul alt film și vorbeau în continuare de peste 100 de km.

Primul lot de autostradă din 2019, inaugurat la finalul verii
În august a fost inaugurat primul lot de autostradă al anului – cei 22 de kilometri dintre Șoimuș și Ilia, parte a Autostrăzii Lugoj-Deva. Tot atunci ar fi trebuit inaugurat și lotul vecin, în lungime de 21 de kilometri, dintre Ilia și Coșevița. Însă Compania de Drumuri, care nu semnalase până atunci nicio problemă, a anunțat că șoseaua construită în proporție de 98% avea probleme grave și nu putea fi deschisă traficului.

Abia cu două zile înainte de Crăciun, noul ministru al transporturilor, Lucian Bode, și-a asumat dechiderea lotului 3, cu restricții de viteză și de gabarit. Dar potrivit Asociației Pro Infrastructura, toate problemele găsite pe lotul 3 puteau fi remediate sub trafic, iar bucata de autostradă ar fi putut fi deschisă încă din vară. Lucrările au început oricum în 2014 și în mod normal ar fi trebuit să fie gata de acum trei ani.

Existau șanse ca alte două loturi să fie gata anul trecut. Însă tronsonul dintre Iernut și Chețani, parte a Autostrăzii Transilvania, mai are nevoie de câteva luni pentru a fi gata. Mai exista și posibilitatea deschiderii unei porțiuni de 8 kilometri din Lotul I al Autostrăzii Sebeș-Turda, însă constructorul a descoperit o groapă de gunoi pe traseul șoselei, iar proiectul a fost întârziat.

Câți kilometri de autostradă au rămas de inaugurat în anul 2020
Cele două tronsoane au fost împinse în 2020 și teoretic cei 25 de kilometri rămași ar trebui să fie finalizați anul acesta. La acestea s-ar adăuga alți 65 de kilometri programați de la început pentru 2020. Dacă totul merge conform planului, asta înseamnă că 2020 ar putea fi cel mai bun an pentru infrastructura rutieră, din 2012 încoace. În total, ar putea fi dați în folosință peste 100 de kilometri de drum de mare viteză. În plus, noul guvern promite investiții mai mari în acest an, care s-ar ridica la peste 50 de miliarde de lei în toate domeniile. Suma ar fi cu aproximativ 12 la sută mai mare decât cea din 2019.

România a deschis în ultimii ani doar câteva zeci de kilometri de autostradă pe an. Media este de doar 30 de kilometri pe an. În prezent, România are 850 de kilometri de autostradă. Dacă ne uităm însă la tot ce au promis politicienii că vor realiza, în anul 2019 ar fi trebuit să circulăm pe mai mult de 1.300 de kilometri de autostrăzi.
Însă în timp ce visăm la autostrăzi, celelate drumuri din țară se destramă la propriu. Potrivit Ministerului Transporturilor, 61% din rețeaua rutieră are durata de funcționare expirată. Sunt peste 10.000 de kilometri care au nevoie de reparații.

Autostrazi inaugurate 2019
A1, tronson Iernut și Chețani: 22,14 km
A1, tronson Ilia – Coșevița: 21,14 km
Total: 43,28 km

Proiecte amânate
A3, tronson Iernut – Chețani: 17,9 km
A10, tronson Sebeș – Pârâul Iovului: 8 km
Total: 25,09 km

Proiecte programate pentru 2020
A3, tronson Târgu Mureș – Ungheni: 4,50 km
A3, tronson Chețani – Câmpia Turzii: 15,69 km
A10, tronson Sebes – Aiud: 33,25 km
A3, tronson Râșnov – Cristian: 6,30 km
A3, tronson Biharia – Borș: 5,35 km
Total: 65,09 km

Autostrăzi inaugurate în ultimii ani
2019: 43,28 km
2018: 58,44 km
2017: 15,08 km
2016: 22,10 km
2015: 46,51 km
2014: 28,22 km
2013: 97,2 km
medie: 32 km/an

Sursa: digi24

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...